Testimoniale 2014 - 2016
Candidații noștri ne-au oferit câteva clipe din timpul lor pentru a împărtăși cu noi opiniile și experiențele legate de colaborarea cu VPL Healthcare. Mai jos regăsiți câteva dintre recomandările primite de la aceștia.
Alina, Carer, 31 Octombrie 2016
Bună ziua, colaborarea a decurs neașteptat de bine. Este prima mea încercare și țin să vă mulțumesc nespus pentru timpul și respectul acordat. Toți voi sunteți nemaipomeniți. A fost o experiență foarte frumoasă... Interviul final a fost neașteptat de ușor. Va mulțumesc mult pentru tot. Doamne ajută!
Maria, AMG, 28 Octobrie 2016
Bună seara, îmi cer scuze de întârziere! Nu aș ști cu ce să încep în legătură cu ce s-a întâmplat în ultimele luni, aș putea spune că a totul a fost o aventură începând cu interviul și continuând cu sosirea mea în UK. Atunci când am ajuns pe aeroportul din Londra mă așteptam ca cineva să mă aștepte cu o pancartă pe care să scrie numele meu, persoana de contact trebuia să mă sune deoarece nu știa cum arat, dar nu s-a întâmplat așa. Am așteptat o oră în aeroport să mă întâlnesc cu cine trebuia să mă ia de la aeroport, nu am am primit nici măcar un telefon, dar să trecem peste experiență neplăcută din aeroport.
Atunci când am ajuns la destinație am fost primită călduros, mi s-a oferit ceva de mâncare și o cameră curată în care să locuiesc. Clinic managerul mi-a făcut turul și m-a prezentat staff-ului care a fost foarte binevoitor să îmi arate înțelegere atunci când am început să lucrez. Oraselul unde este locul de muncă este un oraș micuț, dar foarte liniștit, are un mic părculeț unde poți să îți petreci zilele libere. Am fost foarte bucuroasă că am fost contactată de dumneavoastră și că v-ați interesat de mine, dacă m-am acomodat, nu am avut probleme cu acomodarea, m-am acomodat atât la locul de muncă, cât și unde locuiesc. Training-urile le-am început după aproape 2 luni în care am lucrat ca senior carer assistant așa cum scria în contract. Dacă ar mai fi ceva despre care ar trebui să mai scriu vă rog să nu ezitați să mă întrebați. Va doresc un weekend frumos!
Daniela, AMG, 4 Octombrie 2016
Mulțumesc celor care mi-au oferit șansa de a munci ca asistent medical generalist în Marea Britanie - compania VPL Healthcare! Sunt mândră să spun că aici mi-am regăsit zâmbetul și liniștea sufletească, aici m-am redescoperit și am văzut din nou cât de importantă sunt, cât de mult valorez ca om! Pot spune că UK este casa mea, aici mă simt ca acasă! Sunt o patrioată, îmi iubesc țara, România, dar atunci când nu îți mai oferă siguranța zilei de mâine degeaba ești pro România! Chiar dacă începutul a fost greu, foarte greu chiar, după mai bine de 6 luni pot spune că am depășit obstacole pe care mulți nu le-ar putea trece!!!! Dacă vi se ivește o oportunitate nu o ratați pentru că nu știți dacă veți mai avea o a două șansă!
Mihaela, AMG, 2 Octombrie 2016
Bună ziua! În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru toată susținerea de care am avut parte, atât din partea dumneavoastră, cât și din partea întregii agenții! Apreciez foarte mult profesionalismul de care ați dat dovadă, promptitudinea cu care răspundeți tuturor solicitărilor și nu în ultimul rând, seriozitatea cu care va tratați colaboratorii! A fost o colaborare minunată și sper să păstrăm legătură și în viitor! Voi recomanda VPL Healthcare tuturor celor interesați ori de câte ori voi avea ocazia! Va mulțumesc încă o data pentru încurajările pe care mi le-ați oferit, ajutându-mă astfel să capăt mai mult curaj și mai multă încredere în mine! Aștept cu nerăbdare momentul plecării și cel al începerii unei noi vieți! Weekend plăcut! Mihaela Lili Baleanu
Ștefan, AMG, 2 Octombrie 2016
Bună ziua, Mă bucur din suflet că visul meu de a pleca și colabora cu un spital din Anglia a devenit realitate, dar fără Dl Ștefan Țase nu cred că aș fi reusit… De ce? Simplu... Dl Ștefan Țase a răspuns la toate întrebările mele cu promptitudine, răbdare, calm, dând dovadă de mult profesionalism, respect și cunoaștere a informațiilor pe care le deține... Mulțumesc încă odată Stefan și echipei VPL Healthcare!
Andrei, Carer, 29 Noiembrie 2016
Bună ziua, cu multă întârziere vă scriu. Am net și vă pot răspunde acum. Experiența mea aici la locul de muncă este formidabilă, îmi place tot ceea ce fac, m-am acomodat din prima zi. Cum v-am spus și la telefon am început cu dreptul să spunem așa și merge foarte bine. Colegii sunt foarte comunicativi, managera este foarte comunicativă și prietenoasă, m-a ajutat cu multe. Am terminat Academie pe internet, acum sunt la cartea de Care Certificate Completion Record, am termen 3 luni să o termin, dar nu o să stau atât pe ea. O să încerc să o termin cât pot de repede, vreau să trec la level 2 și 3 cât de repede posibil. Va mulțumesc mult pentru tot suportul și ajutorul oferit de a ajunge aici. Sper că o să mai ținem legătură pe mail și telefon când aveți timp. Va doresc o zi frumoasă!
Marian, Carer, 29 Noiembrie 2016
Multe mulțumiri și întregii dvs echipe pentru timpul acordat, pt. încurajare, dar și pentru profesionalismul de care ați dat dovadă. Apreciez că ați ales să păstrați în continuare o strânsă legătură între candidați și echipa dvs de recrutare. Chiar dacă nu am avut de la primul interviu un rezultat satisfăcător, dvs mi-ați oferit o nouă șansă și m-ați îndrumat la modul cel mai pozitiv, rezultând într-un final această reușită. Va mulțumesc tuturor încă o data!
Simona, Carer, 29 Septembrie 2016
Bună ziua, Uneori schimbarea ne sperie, mie în general îmi este frică de birocrație. Când am aplicat la dumneavoastră nu am fost foarte încrezătoare, dar m-ați sprijinit pas cu pas în tot ceea ce am avut nevoie drept urmare nu-mi rămâne decât să va mulțumesc din suflet!!! Sunteți niște oameni minunați plini de bunătate și de înțelegere. M-ați încurajat și ați fost lângă mine, sper să rămâneți la fel de veseli ..... MULȚUMESC ÎNCĂ O DATA că mi-ați arătat bunătatea pe care nu o întâlnești zi de zi !!!
Diana, AMG, 31 August 2016
Bună ziua! În momentul în care am aplicat CV la dvs, nu știam nimic despre ce înseamnă VPL sau ce presupune jobul de asistent medical în străinătate. Prima persoană cu care am intrat în contact a fost dl Ștefan Țase. Dânsul este cel care m-a motivat de la bun început. Am apreciat faptul că a avut răbdarea necesară de a-mi explica toate lucrurile. Cred că am făcut cea mai bună alegere de a colabora cu Ștefan, iar dânsul a făcut o treabă excelentă, iar pentru asta, țin să-i mulțumesc încă o dată.
Antoaneta, AMG, 30 August 2016
Mulțumesc Agenției de recrutare VPL pentru colaborarea frumoasă și, în mod deosebit, d-nei Alexandra Popovici pentru bunăvoința, amabilitatea, promptitudinea cu care ați răspuns tuturor solicitărilor mele, pentru disponibilitatea de care ați dat dovadă, chiar și în afară orelor de program, și, mai ales, pentru căldură și simpatia cu care m-ați susținut pe parcursul demersurilor de angajare. Vă felicit și vă doresc realizări deosebite în activitatea dvs.
Elena, AMG, 19 August 2016
Colaborarea cu dvs a fost excepțională, vă mulțumesc cu mult drag pentru sprijinul dat cu atâta devoțiune. Ați făcut posibil pentru mine o nouă experiențță de viață și vă răman profund îndatorată. Îmi doresc să ne revedem cu mare drag să vă pot împărtăsi din ceea ce voi învăța acolo. Multe felicitări, bravo pentru tot, Dumnezeu să vă binecuvînteze și pe dvs și toată echipa prezentă la București. Cu mare drag vă mulțumesc pentru colaborare!
Raluca, AMG, 14 August 2016
Bună ziua, Am toată plăcerea de a-mi exprima părerea sinceră în legătură cu această colaborare dintre noi. Am fost foarte încântată de rapiditatea cu care mi-ați răspuns la orice întrebare legată de documentele pe care încercam să le primesc de la diverse instituții. De asemenea, informațiile utile și punctuale au făcut diferența dintre un act emis și faptul că puteam pierde ocazia să-l cer instituției în cauză, neștiind despre el (ex: confundam Foaia Matricolă cu Planul de Învățământ). Tin să vă mulțumesc pentru răbdarea avută, de a-mi răspunde la telefon, fie și de câteva ori pe zi! Având în vedere că locuiesc în Anglia și că am avut un timp foarte limitat de a-mi procura diverse documente din România, vă sunt recunoscătoare că mi-ați stat la dispoziție cu orice răspuns la întrebări.
Cu ajutorul dvs, am finalizat la timp actele necesare pentru NMC. Mulțumesc!
Amalia, AMG, 13 August 2016
Mulțumesc VPL Healthcare pt. profesionalismul de care dați dovadă mereu, iar și iar! Mulțumesc Ana-Maria Ungur pt. promptitudinea cu care întotdeauna mi-ai răspuns la întrebări și pt. eficiența cu care m-a ajutat în a obține PIN-ul de la NMC. Mulțumesc Ioana Avram că mi-ai fost un perfect și inimos interlocutor și mediator în procesul de a obține un contract în U.K. ca și Registered Nurse! Mulțumesc Cristinei care, de asemenea, a fost un minunat îndrumător în colectarea tuturor actelor de care am avut nevoie! Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!
Mirela, AMG, 11 August 2016
Bună ziua. În urma recomandărilor primite am apelat la serviciile firmei dvs. Sunt mulțumită de alegera făcută, pentru că am găsit aici profesionalism, competență și promtitudine. Mi-a plăcut și mi-a fost de un real ajutor faptul că am primit informațiile necesare și sprijin în demersul meu pentru obținerea unui job în străinătate. Vă mulțumesc!
Czeger, AMG, 9 August 2016
Bună ziua, Azi am terminat a 7-a săptămâna pe secție și totul este minunat până în momentul de față. Colegii sunt extraordinari, secția este cât se poate de OK și deja m-am orientat bine în oraș. Cariera mea este doar la început și am mult de învățat și de văzut, dar cu ajutorul dumneavoasta am făcut cel mai important pas din viața mea! Am ajuns unde am vrut să ajung de foarte mult timp! Vă mulțumesc din suflet vouă și echipei VPL Healthcare pentru ajutorul acordat. Sunteți extraordinar!
Paula, AMG, 8 August 2016
Bună ziua! Mulțumesc din suflet că v-ați amintit de mine! Eu sunt ok! Sunt la un azil, am lucrat aici ca și senior carer, iar de 14 zile am intrat ca și asistentă că deabia acum am primit PIN-ul! E foarte greu...dar îmi place ce fac... Când am ajuns aici, angajatorul ne-a așteptat la aeroport, ne-a cazat la un hotel frumos și apoi ne-a repartizat fiecare acolo unde trebuia... M-a ajutat cu obținerea contului în bancă, cu Nino si când mi-am închiriat casă mi-a dat recomandări bune! Familia mea a venit și ea din Iulie... soțul lucrează deja, iar copilul o să înceapă școală în septembrie! La muncă am o grămadă de provocări, dar din fire sunt mai bătăioasă și nu mă las... La mine care home-ul este de nursing și am residenti cu end of life... Colegii sunt ok. Sper că dv. sunteți bine! Vă doresc o zi frumoasă!
Forentina, AMG, 31 Iulie 2016
Bună ziua doamna Ana-Maria, doresc să vă mulțumesc pentru tot ajutorul oferit de către dumneavoastră și colegii dumneavostră care ați fost și sunteți alături de mine pe plan profesional. Am avut ajutorul dumneavoastră începând de la comandarea pachetului pt NMC, la completarea lui și până la primirea PIN-ului. Sunteți o persoană de încredere și v-am recomandat și colegelor mele interesate de muncă în străinătate. Vă mulțumesc pentru tot și doresc să avem o colaborare frumoasă în continuare.
Anca, AMG, 30 Iulie 2016
Bună ziua, mă numesc Nemțoi Ancuța , acum 7 luni am început să colaborez cu doamnă Ana-Măria Pop pentru un loc de muncă în Anglia, comunicând cu doamnă Ana-Măria Pop am reușit să-mi găsesc un job. Timp de 7 luni ori de câte ori am avut nevoia de un sfat sau am avut o neînțelegere Ana-Măria Pop mi-a fost alături de fiecare dată vorbind frumos cu calm și rabadare! Mulțumesc mult pentru tot sprijinul acordat doamnei Ana-Măria Pop și companiei VPL!
Anda, AMG, 29 Iulie 2016
Bună ziua, Vă mulțumesc pentru ajutorul oferit în a găsit job-ul pe care mi-l doream. Apreciez în mod deosebit ajutorul domnului Ștefan Țase care m-a susținut pe tot parcursul procesului de intervievare, care mi-a oferit încredere, modul deschis și sincer cu care mi-a răspuns la toate întrebările promt și sigur și faptul că m-a ținut la curent cu toate modificările apărute de îndată ce le-a aflat. Pe tot parcursul acestei perioade, dl. Ștefan Țase a dat dovadă de faptul că este stăpân pe sine și diplomat, indiferent de întrebările ce i le-am adresat, a știut să îmi răspundă într-un mod pe cât de deschis și sincer, pe atât de corect. Înaintea fiecărui interviu și fiecărei pre-testări a dat dovadă de multă meticulozitate verificând împreună cu mine fiecare detaliu și asigurându-se că totul o să se desfășoare în mod corespunzător.
Anca și Marian, AMG, 29 Iulie 2016
Încă de la început colaborarea cu domnul Ștefan Tase a fost neașteptat de promptă. La fiecare întrebare adresată telefonic sau prin email ni s-a răspuns prompt, cu profesionalism. Până în acest moment colaborarea noastră a fost ireproșabilă. Trecând cu succes de interviul susținut cu angajatorul, am încrederea că și restul colaborarii va fi ca și până acum, întrucât urmează stabilirea detaliilor legate de cazare, data plecării, primirea pre contractului si (sperăm) suportul oferit de angajator pentru relocarea familiei. Având în vedere faptul că atât eu, cât și soțul meu (ambii asistenți medicali ) am colaborat îndeaproape cu domnul Ștefan Tase, ne exprimăm în egală măsură recunoștință pentru frumoasă colaborare.
Marius, AMG, 23 Iulie 2016
Bună seara! Îmi cer mii de scuze de întârziere, dar nu am avut timp să îmi verific e-mailul. Aici totul este comform spuselor d-voastră. Am fost întâmpinat de oameni minunați care ne sunt alături oricând, la orice oră. De 1 săptămână și jumătate am început munca. Și aici am întâlnit oameni dispuși să mă învețe, oameni la fel de minunați. Secția unde am picat se numește Acute Medical Unit (gen primiri urgențe). Prima zi a fost îngrozitoare, nu știam nimic, nimic nu îmi era cunoscut, însă acum încep să le înțeleg mult mai bine. Sunt mai mult decât mulțumit. Vă mulțumesc enorm pentru tot ce ați făcut pentru mine.
Stefan, AMG, 4 Iulie 2016
Țin să mulțumesc foarte mult echipei de profesioniști de la VPL Healthcare, doamna Alexandra Popovici, domnul Mădălin Tănase și celorlați din echipă, pentru suportul și sprijinul oferit pe tot parcursul procesului de recrutare și interviu. Recomand cu căldură celor ce vor să-și facă un viitor și să muncească în domeniul pe care și l-au ales echipa de profesioniști de la VPL Healthcare.
Monica și Adrian, AMG, 29 Iunie 2016
Mulțumim VPL Healthcare pentru tot sprijinul oferit pentru obținerea unui job în UK. Pentru noi VPL reprezintă seriozitate maximă și promptitudine. De la bun început colaborarea dintre noi a fost neașteptat de promptă și exactă, răspunzându-mi la toate întrebările și problemele cu profesionalism. Încă de la început îți poți da seama că VPL reprezintă o echipă de profesioniști și pe această cale dorim să mulțumim în special doamnei Alexandra Popovici pentru tot ajutorul oferit în vederea obținerii interviului cu angajatorii și cu siguranță vom recomanda VPL Healthcare și altor persoane!
Elena, AMG, 29 Iunie 2016
Bună ziua! Vă scriu acest email pentru a vă spune că tocmai au trecut 2 săptămâni de când m-au angajat la care home-ul din Branston și să vă mulțumesc că mi-ați fost tot timpul alături, m-ați ajutat că acest lucru să fie posibil! Lucrurile la muncă merg destul de bine, m-am obișnuit cu colegii, cu rezidenții și cu mediul! În prezent lucrez ca și infirmier și sper că atunci când vine Pin-ul să fie și mai bine și să îmi pot profesa meseria de asistent! Vă mulțumesc încă odată și sper să păstrăm legătura!
Remus, AMG, 28 Iunie 2016
Bună ziua, Vreau să vă mulțumesc ptr șansa oferită de avea un interviu plin de succes care s-a finalizat cu o ofertă de angajare. Mulțumesc pentru consultanța oferită, sfaturi, atenția acordată încă de la primul telefon în vederea informării asupra posturilor vacante. Agentia VPL o pot caracteriza prin profesionalism, transparență, dovedite prin contactul direct pe care l-am avut cu Alexandra în pricipal, și cu toți ceilalți pe care i-am cunoscut în ziua interviului și care nu au obosit să mă încurajeze și să-mi transmită optimism.
Aurora, AMG, 25 Iunie 2016
Aș dori să mulțumesc întregii echipe VPL Healthcare, pentru tot suportul acordat în pregătirea actelor pentru Pin number și în special doamnei Ana Maria Ungur, de la care am primit răspunsuri la toate întrebările mele. Dacă ar fi să mai colaborez cu VPL Healthcare aș colabora cu toată încrederea pentru că sunt profesioniști. Respect întregii echipe VPL Healthcare!
Cristina, AMG, 18 Iunie 2016
Bună seara! Vă scriu cu entuziasm aceste rânduri. Săptămâna aceasta a fost destul de încărcată emoțional și profesional, motiv pentru care se resimte o oarecare oboseală. Dar a fost plină de informații utile, despre atitudine, personalitate, despre ceea ce înseamnă "gentleman" și cum este un gentleman în adevăratul sens al cuvântului. Cred că românii au foarte multe de învățat de la englezi, de la angajații cu care luăm contact și traineri, în primul rând referitor la atitudine, politețe, tonalitate exprimării, despre cinste și onestitate, respect și demnitate și, nu în ultimul rând, cunoștințe profesionale referitoare la alt mod de viață, de gândire, de tratare, alt sistem medical etc. Feedback-ul meu referitor la ei este unul pozitiv! Eu sunt mulțumită de cum ne-au primit, cum ne-au tratat și tot ce au făcut pentru noi ca să ne integrăm ușor în mediul de aici. Apreciez foarte mult eforturile lor de a ne face să ne simțim bine, de a ne ajuta în orice problemă, indiferent că ține de job, familie sau altceva. Cu alte cuvinte, sunt dispuși să facă orice numai să nu aibă angajați stresați, dar sper din tot sufletul că și feedback-ul lor referitor la grupa această de angajați români să fie tot unul pozitiv. Mâine vom ajunge fiecare la casele noastre, lucru care mă bucură foarte mult. Voi face tot posibilul să mă integrez, să am rezultate pozitive la muncă, să demonstrez că felul în care s-a comportat grupul săptămâna asta nu mă reprezintă și să demonstrez că ați "trimis" aici persoane care să vă facă cinste (nu vorbesc în numele tuturor). Multumesc!
Ana, AMG, 7 Iunie 2016
Bună seară, În primul rând vreau să vă mulțumesc foarte mult de sprijinul oferit, pentru toate informațiile și pentru toată disponibilitatea dumneavoastră în pașii de obținerea a PIN-ului. Mi-ați fost de mare ajutor mă bucur că totul a decurs bine și toate actele sunt în regulă. Vă mulțumesc pt profesionalismul de care ați dat dovadă și de răbdarea pe care ați avut-o. Acum că PIN-ul e că și luat sunt foarte fericită că îmi pot începe în sfârșit cariera în Anglia și că acesta nu mai reprezintă o barieră. Sunt foarte mulțumită de ceea ce ați făcut pentru mine și de atenția pe care mi-ați acordat-o. Vă doresc o seară cât mai plăcută, mult succes în ceea ce faceți și încă odată vă mulțumesc. :)
Monica, AMG, 4 Iunie 2016
Bună ziua, Îmi cer scuze pentru întârzierea cu care vă răspund la e-mail. Deja au trecut 3 săptămâni de când sunt aici și de 2 săptămâni am început muncă propriu-zisă. Am întâlnit oameni binevoitori, dispuși să mă învețe ce înseamnă muncă la ei. Sunt foarte bine dotați în ceea ce privește aparatura, materiale, poți lucra în condiții mai mult decât decente, ceea ce la noi doar în spitalele private se întâmplă. Lucrurile sunt destul de organizate aici, cu mici excepții, dar în final o să fie bine. Orașul este superb, vremea este destul de capricioasă, dar știam asta de când am plecat. Așteptăm să vina vara. Cam astea sunt primele impresii, mai multe nu am ce să vă povestesc pentru că sunt încă la început. Vă ținem la curent cu noutăți.
Răzvan, AMG, 30 Aprilie 2016
În primul rând vă urez un Paște Fericit! Sunt oficial înregistrat la NMC și probabil cât de curând devin asistent la firma la care lucrez pentru moment! Vă mulțumesc pentru ajutorul și promtitudinea acordată și vă rog pe viitor să dați dovadă de aceiași proactivitate, flexibilitate și promtitudine pentru viitorii asistenți care ajung sub îndrumarea dumneavoastră.
Aura și Ion, Carers, 26 Aprilie 2016
Bună ziua, Suntem OK, angajatorul este în regulă, personalul de conducere al azilului ne-a ajutat cu acomodarea și să trecem mai ușor pentru noul început, condițiile de cazare sunt exact cum ni s-au promis. Vă mulțumim!
Alxandra și Mihai, Carers, 22 Aprilie 2016
Bună! Eu și Mihai suntem bine, ne place aici. Orice început este greu, dar acum ne-am acomodat (mai puțin cu clima :))). La muncă avem colegi foarte OK. La început am fost amândoi pe aceeași tură, acum suntem pe ture diferite, dar e mai bine pentru că așa avem timp să învățam mai bine ce trebuie să facem. Per total e bine și ne place. O zi frumoasă! :*
Laurentiu, Carer, 15 Aprilie 2016
Stimată domnisoară, Dacă ar fi să reunesc sub un titlu experiența mea de pană acum, ca infirmier (vă asigur că termenul corect pentru activitatea mea de aici este ÎNGRIJITOR = care worker tradus mots-a-mots) cea mai potrivită expresie ar fi ”Marea provocare”.
Avantaje: stau în chirie la firmă contra sumei de 300GBP/lună, singur în cameră; condiții să zicem bunișoare, deși am auzit că ar fi oferte mai bune și cu ceva utilităti mai multe; lira are altă valoare aici; am învățat repede și fără induction courses ceea ce am de făcut; unele lecții sunt plăcute ca experiență, altele sunt usturătoare (pentru că și englezul e om, și dacă e om e puțin ciufut și crede că ai venit să îi iei pâinea de la gură, deși nu se fârmă cu muncă, pe când românii sunt harnici prin genă); m-am ”lipit” de unii rezidenți pentru că știu să ascult nevoile și durerile sufletești pe care le au).
Dezavantaje: salariul este foarte mic raportat la cerințele postului de muncă (o mie de lire pe lună, nu ajung pentru chirie , necesități, atât cât să trăiesti - mă refer la mâncare, detergent, lucruri pentru igiena personală) și să trimiți ceva bani în țară, pentru că pentru asta am venit aici, și nu ca să fac turism; dacă faci vreo gafă, fie ea și copilărească, prima măsură este ”exmatricularea” fară drept de apel. Și cum am niște colegi f f f ”buni”, dacă văd ei că te cam remarci cu munca și nu le înghiți ”talentele”, vorba aia ești la ei în tară, te „păzesc” ca pe butelii poate te surprind cu ceva ”turnabil” - urâcios lucru, vă puteți da seama câtă muncă depun, dacă au timp de așa ceva... Până acum m-a ferit Dumnezeu, bat în lemn.....; stresul este un mod de viață, deci vă dați seamă că ”povocarea” nu este așa usoară de parcurs;
Analizând aceste lucruri, mă gândesc la perioada contractuală, pe care nu o voi mai prelungi, am să încerc să-mi fac treabă cât mai bine astfel că angajatorul să nu regrete alegerea făcută în ceea ce mă privește, dar de prelungit perioadă nu, în nici un caz nu! După acest an de contract care urmează, voi face un swich cu soția care are de o săptămană PIN # și care, dacă va face o alegere bună, va câștiga dublu, ceea ce va fi interesant! După ce ne vom aranja treburile în familie, pentru că avem doi copii minori, poate că o voi însoți acolo dar pentru altă poziție, dacă va fi posibil. În ceea ce vă privește, vă mulțumesc pentru all your support și pentru că ați fost alături de mine pe tot parcursul pre-angajării mele, astfel am putut ajunge aici și am putut obține cont bancar și Național Insurance Number, care constituie un avantaj, dat fiind mișcările politice de aici (vor să iasă din UE-va fi referendum).
Mădălina, AMG, 13 Aprilie 2016
Bună ziua, îmi cer scuze că abia acum vă scriu!!!! Mă bucur că v-am cunoscut și m-ați ajutat cu tot ce am avut nevoie și mereu m-ați susținut și încurajat. Colaborarea cu dumneavoastră a fost una frumoasă și sper să rămână la fel și pe viitor, să rămâneți mereu aceeași persoană veselă și optimistă și să îi încurajați pe candidații dumneavoastră, atât dumneavoastră, cât și colegii dumneavoastră au fost serioși, unde am avut probleme ne-ați ajutat, ne-ați îndrumat . Sunteți o echipă grozavă și îmi pare bine că v-am ales și am colaborat cu voi. Vă mulțumesc pentru tot și sper să mai vorbim și pe viitor! Vă pup!
Alex, AMG, 4 Aprilie 2016
Sarut mana! Va pot comunica faptul ca am ajuns cu bine. V-as fi trimis un mail mai devreme, dar au fost niste probleme cu accesul nostru la internet. Pe 31, sau mai exact pe 1, am ajuns la locul de cazare, cred ca era trecut de 00:00 cand am intrat in casa. Toti in afara de Andrei, vom lucra si locui in Castle Hill, iar el la Hull. Apoi, dimineata, ne-am dus sa ne intalnim cu angajatorul, iar lucrurile si-au urmat cursul firesc. Cum v-am mai spus, internetul a fost o problema; inca mai sunt de lamurit niste aspecte, dar cred ca se vor rezolva in cel mai scurt timp. Au fost niste mail-uri trimise pe 31, cu anumite date si documente, pe care nu le-am putut accesa, intrucat, noi eram deja in aeroport, gata de imbarcare la acea ora. Miercuri vom incepe serviciul efectiv, fiecare pe sectia repartizata; pana acum... introduceri, prezentari si alte demersuri ale procesului de angajare; weekend-ul a fost liber. Cam atat pana acum. Sper ca lucrurile sa decurga bine si ca toti sa facem fata si sa ne conformam cerintelor. Va multumesc inca o data pentru sprijinul acordat, in special dumneavoastra, cat si colegelor si staff-ului VPL!
Elena, AMG, 25 Martie 2016
Bună VPL, Sunt bine, m-am acomodat destul de binișor (mi-e dor de familie și căței, dar asta e...) Colegii sunt destul de ok, m-au primit cu brațele deschise, sunt foarte drăguți cu mine. Am avut ceva probleme cu ajutorul pentru Național Insurance Number, nu l-am primit nici până acum, pentru că nu am primit ajutor din prima săptămâna pentru el, să aflu unde trebuie să mă duc și chestii de genul! În fine, până la urmă am reușit de una singură, cu toate că nu trebuia să fie așa. Fiind străină într-o țara nouă, neștiind pe unde sunt locații clădiri și etc, trebuia să primesc un pic se ajutor, dar ducă-se acum. Voi ce faceți? Sunteți bine?
David, Carer, 18 Martie 2016
Până acum totul este bine, oamenii de aici sunt foarte amabili, managerul este foarte înțelegător. Pentru moment sunt mulțumit de condițiile de cazare și masă. Singura problemă ar fi cazarea după ce nu mai pot fi găzduit de angajator, deoarece m-am uitat prin ofertele de închiriere și sincer să fiu sunt un pic cam mari pentru salariul pe care îl voi primi. Totuși mai am timp să caut și sper să găsesc ceva mai ieftin. De îndată ce voi găsi voi da de veste. Mulțumesc pentru interes și vă doresc o zi bună!
Maia, AMG, 15 Martie 2016
Mulțumesc mult. Este totul în regulă. În martie voi veni în țară în concediu pentru 3 săptămâni și apoi voi semna în aprilie un nou contract. Muncesc foarte mult, dar pentru muncă am plecat de acasă. O să vă sun săptămâna viitoare când cred că voi avea ceva timp liber pentru că săptămâna asta am lucrat mult....astăzi este a5-a noapte de muncă... Sunt cam obosită, dar se merită efortul... Multumesc pentru tot!
Viorel, AMG, 9 Martie 2016
Mulțumesc echipei VPL pentru sprijinul acordat în demersul de a-mi găsi jobul de asistent medical în UK! Până acum sunt foarte mulțumit de firma la care lucrez și sper în continuare să avem o colaborare bună.
Florinela, AMG, 24 Februarie 2016
În primul rând vă mulțumesc de răbdarea pe care ați avut-o cu mine. În al doilea rând ați dat dovadă de respect, înțelegere; am colaborat foarte bine nu am cuvinte să mă exprim , tot ce mai pot spune sunt de prisos, sunteți o firmă foarte serioasă, de încredere o mai recomand cu tot respectul și altor colege. Mulțumim că existați țineți-o tot așa!
Gina, AMG, 24 Februarie 2016
Bună seară.Colaborarea dintre mine și dra Mihaela Parvu a decurs extraordinar, cu profesionalism, calm și promptitudine. Mi-a explicat detaliat toate aspectele interviului. Împreună am împărtășit emoții constructive și bucurii după fiecare etapă a interviului. Dovadă a bunei noastre colaborări este finalizare cu bine a interviului meu care sper că se va finaliza cu un contract. Pentru toate acestea îi multumec atât Mihaelei, cât și Companiei VPL Healtcare.
Iuliana, AMG, 24 Februarie 2016
Bună seara. A fost o frumoasă experiență să lucrez cu dumneavoastră și sper și pe viitor să putem colabora. Vă mulțumesc pentru oportunitatea oferită, sunt foarte satisfăcută de serviciile oferite de dumneavoastră, de felul cum m-ați pregătit pentru interviu, mulțumesc pentru tot suportul oferit. Voi recomanda VPL Healthcare și altor colegi. Vă mulțumesc!
Narcis, AMG, 27 Ianuarie 2016
Bună seara, Îmi face o deosebită plăcere să vă trimit acest email și aș dori să vă transmit recunoștința mea pentru seriozitatea și profesionalismul de care ați dat dovadă. Vreau să vă mulțumesc pentru colaborarea (sper să nu se încheie aici) și sprijinul acordat pe perioada recrutării, pentru faptul că ați fost alături de mine și m-ați ajutat de câte ori v-am solicitat ajutorul. Sfaturile dumneavoastră mi-au fost de un real folos și ați reușit întotdeauna să-mi insuflați siguranță și încredere în mine.
Eduard, AMG, 27 Ianuarie 2016
Colaborarea cu Domnișoara Mihaela Pirvu a fost de la bun început constructivă. Dându-și interesul și pregătindu-mă pentru orice fel de întrebare pe care aș putea-o întâmpina în timpul interviului, precum și ajutându-mă să nu trec cu vederea anumite lucruri la răspunsul întrebărilor. Chiar și în ziua interviului Domnișoara Mihaela Pirvu ne-a oferit tot sprijinul și ne-a ajutat cu orice nelămurire pe care am avut-o și pot spune că pe lângă o colaborare frumoasă s-a legat și o prietenie la fel de frumoasă datorită felului în care a reușit să ajute toți candidații prezenți la interviu. Multă sănătate și stimă pentru Domnișoară Mihaela Pirvu și întreagă echipă VPL Healthcare. Multumesc!
Paula, AMG, 27 Ianuarie 2016
Mulțumesc că ați fost alături de mine, atunci când am fost super emoționată și că ați reușit și m-ați ajutat sa-mi transform emoțiile distructive în emoții constructive!! Încă de la prima conversație pe care am avut-o la telefon am simțit că sunteți omul potrivit la locul potrivit!! Vă mulțumesc din suflet pentru tot suportul dvs. și sper să continuăm la fel de frumos că și până acum colaborarea noastră! Eu sunt foarte bine, happy și surâzătoare!
Carmen, AMG, 26 Ianuarie 2016
Bună dimineața, Am fost primiți foarte bine. Timp de trei săptămâni facem pregătire după care vom merge pe secții. Vinerea asta vom vizita secția. Cazarea este foarte bună. Echipamentul ni-l dau ei, iar încălțările ni le cumpărăm; trebuie să fie negre, închise pe picior, gen pantof sport, nu papuc și să nu aibă scrisă vreo firmă pe ei, de preferat piele că să nu se ude în caz de ceva. Mulțumim pentru susținere, vă ținem la curent cu noi amănunte.
Magada, AMG, 25 Ianuarie 2016
E o mare schimbare pentru mine și viața mea, plec de la premisa că va fi și mai bine în viitor si că voi evolua! Țin să vă mulțumesc că din tot ce am cerut ați fost aproape și m-ați încurajat să am încredere că sunt pe mâinile unor profesioniști al căror motto este: "wellness, happiness, kindness"! Vă mulțumesc pentru suport, ajutor și încredere!
Georgeta, AMG, 21 Ianuarie 2016
Bună ziua, cu toți ne bucurăm că încă mai putem comunica cu dumneavoastră. Acomodarea este ok, cu câteva peripeții, suntem cu toți bine. Pe lângă documentația de înscriere, acum începe instructajul în toate domeniile. Eu și colegii mei dorim ca timpul pe care îl vom petrece în UK să fie roditor și pe termen cât mai lung. Nimic nu este ușor, dar dacă îți dorești cu adevărat ceva... vei reuși. Acesta este motto-ul meu și cred că și al celorlalți. Îți mulțumesc frumos pentru răbdarea acordată cât și pentru că încă nu ne-ai uitat. O zi plăcută!
Sebastian, AMG, 21 Ianuarie 2016
Pot să vă spun cu mână pe inimă că sunt foarte fericit și mulțumit de postul pe care l-am obținut cu ajutorul dvs și al echipei VPL. Mi-ați îndeplinit un vis pe care poate niciodată nu mi l-aș fi putut îndeplini de unul singur. Port cu mândrie uniforma angajatorului și nu-mi va părea rău niciodată dacă aș fi putut găsi un loc de muncă mai bun. Vă mulțumesc pt tot ajutorul acordat!
Nicoleta, AMG, 21 Ianuarie 2016
Bună ziua, Nicoleta mă numesc, asistent medical din Galați, acum lucrez în Anglia. Acest lucru îl datorez echipei VPL Healthcare care a dat dovadă de seriozitate și profesionalism la cel mai înalt nivel. Mulțumesc pentru tot sprijinul și suportul acordat. Eu sunt dovada și nu e nici o îndoială că sunteți cei mai buni. Succes în continuare!
Alina, AMG, 20 Ianuarie 2016
Bună Alexandra, Vreau să îți mulțumesc în special ție și echipei VPL HEALTHCARE pentru suportul oferit în această ultima perioadă pentru încrederea pe care mi-ați oferit-o, pentru profesionalismul de care a-ți dat dovadă. Sper ca în continuare să păstrăm legătura să am suportul întregi echipe VPL HEALTHCARE. Mulțumesc!
Paul, AMG, 20 Ianuarie 2016
Experiența mea în vederea coloborarii cu VPL a fost una foarte plăcută pentru că tot stuff-ul de la VPL m-a ajutat cu informații și sfaturi în privința completării dosarului pentru NMC și cu informații privind interviul de angajare. Colegii din UK au fost și sunt foarte deschiși și amabili în a te ajuta să te integrezi cât mai bine în colectivul de muncă. Te ajută cu tot ce ai nevoie să te perfecționezi atât cu limba engleză cât și ca asistent medical. Toată experiența a fost foarte plăcută și o să fie și în continuare la fel. Mulțumesc tot stuff-ului de la VPL că m-a susținut în toată călătoria mea de a ajunge și de a mă adapta în UK. Mulțumesc din toată inima și poate văd pe viitor cât mai mulți colegi români în UK pentru că e o experiență foarte plăcută.
Sica, AMG, 18 Ianuarie 2016
A fost o deosebită plăcere să colaborez cu echipa VPL Healthcare în special cu doamna Alexandra Popovici. Am primit suportul necesar și a dat dovadă de profesionalism și punctualitate. Felicitări pentru o echipă minunată și vă mulțumesc încă odată pentru tot suportul dumneavoastră!
Daniel, AMG, 18 Ianuarie 2016
Nicoleta Liliana Tănase
Buna ziua, Dl Daniel! Long time, no speak. Ce mai faceți? Cum este în Southport ? O zi minunată!
Daniel
Bună, o zi obișnuită, liber astăzi. În rest ok. Liniștit ieftin și confortabil. La serviciu toate bune. Ne integrăm încet în sistem ... Învățam, furăm mai mult meserie, este bine. Este o practică frumoasă când un pacient s-a simțit satisfăcut de serviciile tale și găsește o metodă să își exprime recunoștința. Este o confirmare a faptului că ți-ai făcut treaba conștiincios și fără prejudecăți sau discriminări.
Nicoleta Liliana Tanase
Ma bucur tare mult, cred că este o răsplata minunată!
Daniel
Este adevarat că este un simțământ placut
Nicoleta Liliana Tanase
În rest toate bune? Locuiți tot în campus sau v-ați mutat?
Daniel
Sunt mutat de vreo două luni. Sincer să fiu nu prea mi-a plăcut în campus datorită faptului că sunt mulți cei care locuiesc acolo și nu poți să ai liniște și intimitate. Pe de altă parte a fost foarte bine venită ideea de a locui acolo la început pt că mergeam toți la induction training etc împreună și a fost free accommodation first month. În schimb aici la casă avem spațiu mai mult suntem aproape de tot, 5 min de centru, magazin mare la 2 min, plus că ies mai ieftin cu cheltuielile decât dacă decideam să rămân în campus.
Cătălina, AMG, 18 Ianuarie 2016
Bună ziua, Doresc să vă mulțumesc pt ajutorul acordat pe parcursul întregii colaborări, pt promptitudinea cu care ați rezolvat fiecare problemă și susținerea pt atingerea obiectivelor! Mulțumesc echipei VPL!
Delia, AMG, 8 Ianuarie 2016
Draga Mihaela Pirvu, țin să îți mulțumesc pe această cale pentru toată susținerea ta pe tot parcursul procesului de recrutare. Toate sfaturile tale mi-au fost de foarte mare ajutor și mi au dat mult mai multă încredere în mine. Sunteți cu adevărat o profesionistă și vă meritați din plin acest statut. O să recomand cu plăcere firma dumneavoastră pe care o reprezentați cu drag și mult interes. Vă pup și vă urez mult succes în tot ceea ce întreprindeți. Un an nou plin cu bucurii vă doresc, cu drag!
Andreea, AMG, 8 Ianuarie 2016
Bună ziua, mă numesc ELENA ANDREEA și vă trimit acest mail în care vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine. Ați dat dovadă de maxim profesionalism mi-a făcut o reală plăcere să colaborez cu dumneavoastră. Sunteti o echipă deosebită! Și pentru asta vă mulțumesc! O zi frumoasă!
Christian, AMG, 8 Ianuarie 2016
Dear Mihaela, Thank you for all your help and support during all these days. Your advice was a very good one and I took advantage of it, during the recruitment process. Thanks to your help, my interview was a successful one. I am really grateful and please receive my regards and best wishes for the New Year!
Roxana, AMG, 8 Ianuarie 2016
Bună ziua, Numele meu este Roxana Theodora și aș dori să vă spun ceea ce cred despre dvs. și impresia pe care mi-ați lăsat-o. Inițial am fost sceptică în privința colaborării cu dvs., făcându-mi în cap tot felul de scenarii despre ceea ce nu ar merge bine, implicând în special comportamentul dvs. față de un client aflat în nevoie și cum pe la noi se poartă răspunsuri scurte și pline de venin, după care persoana aflată în nevoie este lăsată în voia sorții și să se descurce cu minimul de informații și pe care „are voie să le ceară doar odată” pentru că nu vrem să deranjam pe nimeni care muncește din greu și care s-ar putea ca la a două abordare să „te ardă”, mi-am spus în gând, „asta e”, măcar am internet și mă descurc eu într-un fel sau altul. Sincer, am gândit greșit! Încă de la prima convorbire am rămas plăcut surprinsă de vocea suavă și plină de amabilitate de care au dat dovadă aceste persoane Raluca, Mihaela și Ana-Măria, cele cu care am colaborat. Faptul că și-au dat interesul și faptul că au vorbit cu amabilitate, dau dovadă de profesionalism și devotament pentru munca pe care o depun, ceea ce este un lucru de mare admirație și asta dovedește că și pe la noi se poate! Le mulțumesc din suflet, pentru că nu m-au lăsat o secundă în dubii, prin răspunsuri prompte, elaborate la nevoie și la obiect chiar și atunci, când sigur au fost foarte ocupate, dovedind că clientul este pe primul loc, totul fiind în beneficiul lui, dar și al firmei. Vă mulțumesc, țineți-o tot așa!
Ionela, AMG, 7 Ianuarie 2016
Buna ziua, as dori sa va mentionez cateva impresi in urma colaborarii cu Dna. Mihaela Pirvu. Doresc sa ii multumesc pentru colaborarea deosebit de placuta si finalizata cu succes pentru mine si familia mea . Doamna este o persoana minunata cu un spirit de colaborare iesit din comun, bunatatea sufleteasca ce o caracterizeaza permite colaboratorilor dansei o mare speranta si incredere in viitor. Un profesionalism rar intalnit, devotamentul accesteia da foarte mare incredere oamnilor cu care vine in contact.Sprijinul si increederea cu care m-a sustinut pe toata perioada pregatirii pentru noul job sunt tot ceea ce ai nevoie pentru a realiza un succes total . A fost o onoare colaborarea cu Dna. Mihaela Pirvu.
Alina, AMG, 22 Decembrie 2015
Bună ziua!!! Toate bune și frumoase! Cel puțin pentru mine, dar nici pe colegii mei nu i-am auzit să se plangă. Atmosfera la locul de muncă este mult mai relaxată decât eram eu obisnuită, colectivul este unit și săritor. Oricând, cu orice problemă sunt acolo să mă ajute. Este o experiență nouă și inedită. Deja îmi fac planuri să îmi aduc familia. Pe secția unde lucrez eu este o asistentă româncă (mare noroc pentru mine), care lucrează aici de 10 ani. Sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu!!! Îmi este dor de familie, singurul lucru care îmi lipsește aici, mai ales în această perioadă a anului... Vă pup, vă imbrătisez și vă mulțumesc mult pentru tot! Să aveți parte de Sărbători luminate, sănătate și tot ce vă doriți!!!
Liliana, AMG, 16 Decembrie 2015
Bună ziua d-na Mirela, sunt bine, în mijlocul cursului Intensive Care; am făcut Special Care și High Dependency… Aștept încă rezultatul eseului de reflectare la High Dependency :) Dar totul e bine… Am avut mult suport, iar echipa e frumoasă... Cu toate că foarte multe colege care sunt locale vin și pleacă. Am învățat foarte multe aici și mă bucur că am avut această ocazie. Salarizarea este bună, am realizat atât de multe acasă în atât de scurt timp… Nu cred că reușeam să fac acolo nici în zeci de ani. Încurajez pe toată lumea dacă are ocazie să profite de ea! Mii de mulțumiri încă odată... Dacă nu aveam suportul dumneavoastră nu cred că renunțăm la slujbele de acasă.
Gabi, AMG, 8 Decembrie 2015
Dragă mea, (…) Tot zborul a fost deasupra norilor și a fost soare foarte frumos. Când am ajuns la Londra și a coborât sub plafonul norilor, s-a întunecat deodată, dar nu chiar de tot. Mai apărea pe ici și colo câte o rază. Era mai răcoare la Londra decât acasă. (…) M-am întâlnit cu doi colegi cu care am fost la interviu, așa că n-am stat singur. Am ieșit din aeroport și ne-am întâlnit cu Denise. Este asistenta șefă care se va ocupa de noi. Are vreo 65 de ani, dar tare simpatică. A aterizat avionul la 1:30 și am reușit să ne unim și să plecăm pe la ora 3. Am ieșit pe autostradă și evident că toată lumea s-a mirat că mergea șoferul pe partea greșită. Nu s-a reparat nimic de când am fost ultima oară. Tot anapoda merg :)) Tot grupul s-a împărțit în 3. O parte la Asford, altă la Canterbury și 7 cu tot cu mine la Margate, așa că a trebuit să ocolească și să îi lase și pe ceilalți. (…) Am luat bagajele și ne-au dus într-o clădire administrativă unde am mai completat niște acte, ne-au dat cardul de la camerele noastre, ne-au dus pe rând și ne-au dat camera în primire. Stau într-un corp de clădiri cu 2 etaje, eu fiind la etajul 2. Am terminat cele două săptămâni de induction și am trecut la treabă. Deja sunt la a doua săptămâna de A&E. Învăț încă, pentru că se lucrează foarte diferit de noi, dar îmi place și sunt ok. Am parte de oameni foarte meseriași și mă distrez cu pacienții cum mă distrăm și acasă. (…) Sper că în ianuarie să trag o fugă acasă. Am niște libere așa că vin să-mi văd familia și prietenii. Cât despre dor, nu pot să zic că mă sufoc. Am găsit aici tot ce-mi trebuie. Am găsit Lidl cu aceleași produse la noi, despre restul pe care englezii nu le au (knor, alte afumături ) am găsit un magazin de polonezi care au fix produse ca la noi, așa că poți găti românește. Acum despre voi, nu am spun decât cuvinte de laudă. Am ajuns exact unde trebuia după cum am stabilit cu voi, așa aveți 10 + din partea mea. Sper să ne vedem când voi veni . Mulțumesc, Mire, pentru tot!
Ionica, AMG, 7 Decembrie 2015
Bună ziua! Va mulțumesc pentru mesaj și pentru gând! Sunt bine,experiența mea aici este minunată și mă ajută să-mi dezvolt aptitudinile personale și profesionale. Persoanele cu care lucrez sunt cu adevărat o echipă, ne susținem și ajutăm reciproc. Sper că și mesajul meu vă găsește bine și vreau să mulțumesc întregii echipe că m-a ajutat să ajung aici. Vă doresc sărbători fericite și să aveți parte numai de bine! Vă mulțumesc și vă îmbrățișez cu drag!!!
Marinela, AMG, 5 Decembrie 2015
Bună Mirela, Scuze pt răspunsul întârziat. Am avut 2 săptămâni de induction, iar azi am terminat prima săptămâna pe secție. Nu pot să descriu în cuvinte fericirea mea, dar pot să-ți spun că s-a meritat lupta mea pt acest post și așteptarea. Am 2 românce pe secție (sunt un ajutor enorm pt mine), iar restul colegilor sunt foarte înțelegatori (englezi, filipinezi, indieni etc.). Și ce crezi?! La mine pe secție nu se lucrează noaptea și în weekend!!! Ce-i drept și banii sunt mai puțini, dar nu contează, sunt suficienți și mă pot bucura de ei. Nu aș schimba NIMICCC!!! Îți mulțumesc încă o dată pt sprijinul acordat. Tu și Ana Maria Ungur sunteți "principalele" vinovate pt reușita mea. Te stimez, te îmbrățisez și eu și îți doresc tot binele din lume!!!
Alina, AMG, 5 Decembrie 2015
Long time no see, long time no speak indeed! Bună seara. Scuze de întârziere. M-am acomodat destul de bine, zic eu, atât cu colegii, cât și cu pacienții. Sper să reușesc să mă ridic la nivelul așteptărilor lor. Încă mai am câteva cursuri de terminat pentru a putea fi „singură„ pe salon. Dar până atunci, aștept încă PIN-ul. Eu m-am mutat împreună cu soțul după 2 săptămâni, dar cazarea oferită de angajator a fost ok. Nici o problemă, până acum și sper nici de acum înainte să nu fie. Mulțumesc frumos! Sărbători fericite!
Ramona, AMG, 2 Decembrie 2015
Bună! Mă pregătesc de tura de noapte… În general sunt bine, dar ce pot să spun e că am avut dificultăți la început pentru că mi-au greșit numele și a trebuit să umblu pe la resurse umane… Dar în final am rezolvat. Inițial știam că voi veni pe Stroke Unit, dar când am ajuns aici am fost repartizată pe Acute Medicine. Primele 3 luni au fost grele, personalul nu te ajută deloc, te lua ca și cum ai fi în spital de multă vreme cu replica 'esti Nurse trebuie să știi!' dar în cele din urmă m-am adaptat. Mulțumesc de mesaj!
Carmen, AMG, 2 Decembrie 2015
Bună ziua, Nicoleta! Noi, aici, suntem destul de prinși în activitate și traininguri. Aceasta implică multă dedicare și timp petrecut pentru a învăța. Este diferit de cum se lucrează în țară. Există și lucruri asemănătoare, dar fișa postului diferă foarte mult. Învăț lucruri noi, specifice secției în care lucrez. Această implică traininguri specifice. Tot timpul învățăm. Așa este aici. În țaraă e mult mai lejer, dar depinde ce vrei să faci în viață. Ce pot să vă spun...? La început a fost un pic anevoios. În primul rând, datorită accentului specific al limbii engleze vorbite în această zonă. Mai mult decât atât... nu este un singur accent, ci mai multe. Depinde din ce zone provin colegii pe care îi ai. Cu toate acestea, au existat permanent persoane care să ne ofere suportul de care am avut nevoie. Au fost și sunt oameni care știu să privească spre ceea ce poți să devii, nu la ceea ce ești în prezent. Aceasta contează enorm! Deși am auzit tot felul de opinii de la unii colegi români, pot să spun că Cineva... acolo Sus, a știut UNDE să ajung și care este locul în care m-aș putea adapta și lucra cel mai bine. De asemenea, camera de locuit oferită a fost una bună și plăcută. Condițiile sunt bune, având în vedere că nu este proprietate personală. Micile detalii se pot discuta și se aduc remedieri în măsura posibilităților. Colectivul în care lucrez este unul bun, care încearcă permanent să se perfectioneze și să atingă un nivel tot mai bun. Această implică multă muncă, desigur. Managera (șefa de secție) a fost și este atentă la detaliile fiecărei persoane în parte. Locul în care este spitalul este unul foarte frumos. Natura este foarte plăcuta în jur. Exceptând vântul care este normal în această zonă - datorită mării-în rest este asemanator țării noastre. Pentru mine a fost un avantaj că știam cum este în această țară. Așadar, adaptarea nu a fost dificilă. Știam cum sunt oamenii, locurile, mici detalii care uneori sunt importante. Dacă este vreun aspect la care nu m-am referit și ar fi important pentru dumneavoastră, puteți să îmi scrieți. Mă simt confortabil și sper că în continuare să fie ok. Mulțumesc pentru tot suportul acordat ca să pot ajunge aici! Vă doresc mult succes și satisfacție în ceea ce faceți! Continuați! Astfel, veți putea aduce zâmbet pe fețele mai multor oameni.
Raluca, AMG, 29 Noiembrie 2015
Bine v-am găsit de pe meleagurile Angliei!! Cu mare drag vă povestesc cum au decurs lucrurile!!! În primul rând sunt extrem de fericită că am reușit să îmi aduc familia aici!!! Am închiriat casa și totul e ok!! La serviciu este foarte bine, am terminat perioada de super número și am pacienții mei acum. Staff este foarte helpful, am avut și încă am parte de foarte mult suport!! Am intrat și în ture de noapte!!! Banii sunt ok, ajung în jur de 2000£ pe lună sau mai mult, depinde de shift. În Nord este mai ieftin totul, de la chirii până la mâncare!!! În concluzie sunt foarte mulțumită unde am ajuns și vreau să mulțumesc companiei VPL Healthcare pentru suport!! Multă sanate și sărbători fericite!!!!
Andreea, AMG, 28 Noiembrie 2015
Bună ziua, Mulțumesc pentru email și pentru că v-ați gândit la noi. Pentru mine a fost și este o experiență unică care merită trăită. Mă bucur în fiecare zi de oportunitatea oferită de a fi parte a echipei spitalului în care lucrez. Cei de aici au o altă mentalitate față de cea pe care o au românii, sunt o adevărată echipă. În prima lună am beneficiat de cazare din partea spitalului, acum stau într-un apartament mare, nu la foarte mare distanță de locul de muncă. Secția pe care lucrez (neurochirurgie) este într-o agitație continuă, volumul de muncă este mare. O asistentă îngrijește 7 pacienți. În timpul zilei nu ai timp să stai nici un minut, decât în pauză de masă. La început m-am speriat și am crezut că nu o să rezist, dar cu timpul m-am acomodat și încet încep să înțeleg mersul lucrurilor, foarte diferit de cel din țară. Deja am primit și primul salariu. Vă mulțumesc enorm pentru șansa acordată de a lucra într-un spital cu renume ca acesta, pentru că v-ați dat tot interesul că planurile să se desfășoare conform așteptărilor și pentru tot efortul depus. Vă doresc numai bine și mult succes în continuare!
Catalin, AMG, 27 Noiembrie 2015
Bună, Cătălina! Totul este în regulă, încă din seara în care am ajuns aici! Angajatorii ne-au întâmpinat cu bine, ne ajută cu tot ce avem nevoie, ne respectă, plus că sunt foarte serioși și corecți. Experiența cu VPL Healthcare a fost una plăcută, mi-ai fost de mare ajutor indiferent de oră sau de situație. Din punctul meu de vedere nu cred că ar fi ceva de schimbat. Îți mulțumesc foarte mult pentru ajutorul acordat!! O seară bună.
Cristina, AMG, 27 Noiembrie 2015
Totul este foarte bine. Și a fost foarte bine până acum! Tranziția poate fi dificilă, în funcție de cât de ușor adaptabil e fiecare și mai ales, de cum se poziționează față de ceea ce se întâmplă în viața lui. Pentru că dacă vrei să-ți fie greu, atunci cu siguranță îți va fi! Eu mă simț excelent aici! Îmi place locul meu de muncă, mă simț apreciată de către pacienți și colegi și simț că munca mea aduce un plus valoare vieții celorlalți. Sunt destule de multe de spus vis-a-vis de diferențele dintre sistemul medical din România și cel din UK. Principala provocare a fost pentru mine limbă engleză, însă lucrurile devin pe zi ce trece mai clare și mai simple. În momentul de față (încă de acum o lună) eu am pacienții mei, fac internări, externări, tratamente, etc - tot ce face o asistentă calificată și înregistrată în UK. Am beneficiat de tot ajutorul de care am avut nevoie, fie din partea colegilor, fie din partea angajatorului. Personal sunt mulțumită și liniștită!
Vă mulțumesc pentru suportul acordat și pentru că ați contribuit la ceea ce, în câteva luni, mi-a schimbat întreagă viață! Multă sănătate și toate cele bune!
Catalin, AMG, 27 Noiembrie 2015
Bună, Cătălina! Totul este în regulă, încă din seara în care am ajuns aici! Angajatorii ne-au întâmpinat cu bine, ne ajută cu tot ce avem nevoie, ne respectă, plus că sunt foarte serioși și corecți. Experiența cu VPL Healthcare a fost una plăcută, mi-ai fost de mare ajutor indiferent de oră sau de situație. Din punctul meu de vedere nu cred că ar fi ceva de schimbat. Îți mulțumesc foarte mult pentru ajutorul acordat !! O seară bună.
Cristina, AMG, 27 Noiembrie 2015
Totul este foarte bine. Și a fost foarte bine până acum! Tranziția poate fi dificilă, în funcție de cât de ușor adaptabil e fiecare și mai ales, de cum se poziționează față de ceea ce se întâmplă în viața lui. Pentru că dacă vrei să-ți fie greu, atunci cu siguranță îți va fi! Eu mă simț excelent aici! Îmi place locul meu de muncă, mă simt apreciată de către pacienți și colegi și simt că munca mea aduce un plus valoare vieții celorlalți. Sunt destule de multe de spus vis-a-vis de diferențele dintre sistemul medical din România și cel din UK. Principala provocare a fost pentru mine limba engleză, însă lucrurile devin pe zi ce trece mai clare și mai simple. În momentul de față (încă de acum o lună) eu am pacienții mei, fac internări, externări, tratamente, etc-tot ce face o asistentă calificată și înregistrată în UK. Am beneficiat de tot ajutorul de care am avut nevoie, fie din partea colegilor, fie din partea angajatorului. Personal sunt mulțumită și liniștită!
Vă mulțumesc pentru suportul acordat și pentru că ați contribuit la ceea ce, în câteva luni, mi-a schimbat întreaga viață! Multă sănătate și toate cele bune!
Lenuta, AMG, 27 Noiembrie 2015
Mulțumesc de e-mail, imediat se împlinește anul (1.02.2016) de când am ajuns în UK, sunt ok, familia este cu mine, soțul și băiatul de 6 ani. Lucrez în continuare aici, soțul lucrează la o fabrică de brânză la 2 km de locul meu de muncă, băiatul este clasa 1 Primary School ( vorbește engleză, când a venit nu știa mai nimic), am închiriat un apartment, locuim în Audlem, Cheshire, suntem mulțumiti și fericiți. Mulțumesc VPL Healthcare pentru sprijin, încurajare, suport, mulțumesc din toată inimă, fără ajutorul vostru nu aș fi reușit. Vă îmbrățișez cu drag!
Gabriel, AMG, 27 Noiembrie 2015
Bună Nicoleta, În primul rând țin să vă mulțumesc pentru suportul, interesul și efortul depus pentru a intermedia pentru mine legătură cu angajatorul. Ce pot să vă spun, drumul a început cu peripeții, dar nu din cauza voastră, ci vremea a fost cea care nu a ținut cu noi și am avut în ziua plecării un delay de 6-7 ore la decolare din cauza cetii din UK - nu se putea ateriza. În fine, am trecut cu bine peste acest eveniment și am avut 6-7 ore în plus să mă cunosc cu ceilalți 13 membri ai grupului. Odata ajunși pe Liverpool am fost așteptați la aeroport de cei de la spital care ne-au oferit o primire foarte calduroasă și dulce (ne așteptau cu bomboane și ciocolată la aeroport :)) apoi am fost duși la spitalul unde am fost repartizați și cazați în incintă spitalului într-o clădire cu apartamente pentru staff-ul spitalului. (Apartamente de 4 camere cu bucatarie și baie comună, fiecare cu camera lui cu cheie personală asta făcând parte din first month free accomodation). Fiecare din grup a primit din partea celor de la spital câte un "goodies bag" (ceva mâncare, cafea, dulciuri, prosoape noi, sucuri, lapte, toate cele, just to get uș started) foarte impresionat! Și următoarea zi am intrat în pâine cum s-ar spune: 4 săptămâni de training intens (protocoale, tehnici, health tests, vaccinations, absolut tot ce trebuie să știi ca să lucrezi și să te acomodezi cu stilul lor de lucru). Am avut ceva zile în care cei de la spital ne-au ajutat să obținem niște apointmenturi cu băncile pt a ne face conturi ca să primim banii. (Big pain in the *** sunt băncile pe aici destul de ciudați, dar într-un final toți am rezolvat). Ultima din cele 4 săptămâni am intrat pe secțiile pe care am fost repartizați să ne familiarizăm cu layout-ul și cu staff-ul. Eu personal sunt pe EAU (Emergency Assesment Unit) o secție foarte activă și cu personal super prietenos și sunt foarte mulțumit! Cei de la spital au făcut tot ce le-a stat în putință ca să ne acomodăm cât mai ușor cu absolut tot. Momentan o să încep 4 săptămâni de ture normale (un fel de shadowing ca să ne facă acomodarea și tranzinția spre a rămâne singuri pe secție cât mai ușoare). Mometan toate bune și frumoase sperăm să fie așa și în continuare! Vă doresc numai bine!
Iuliana, AMG, 25 Noiembrie 2015
Hello! Sunt una dintre norocoasele persoane ce au reușit să își îndeplinească visul la care sperau încă de la înscrierea în postliceală cu specializarea asistent medical generalist. Am să încerc să vă împărtășesc câte ceva în legătură cu experiența mea în căutarea unui loc de muncă ca și asistentă în UK cu speranța că aceste informații vă vor fi folositoare în drumul spre carieră pt care v-ați pregătit tot acest timp. Ceea ce vă pot spune este că am ales VPL Healthcare ca și agenție de recrutare, agenția ce avea să mă ajute în tot acest drum lung către locul în care aveam să ajung. Vă pot spune că nu regret nici o secundă că am colaborat cu această companie, deoarece s-a dovedit a fi o firmă care chiar își merită locul printre agențiile de recrutare, ridicându-se chiar cu mult peste acestea. Echipa VPL Healthcare a avut un mare rol în drumul meu, ajutându-mă enorm cu pregatitea actelor necesare cerute de către angajator și cel mai important pregătirea pentru interviul cu aceștia la care cred că, cu toții ne gândim plini de emoții. După cum ziceam, m-au ajutat nespus și nu aș putea decât să am doar cuvinte de lăudă la adresă acestei agenții, ajutându-mă atât cu sfaturi, cât și cu toate actele necesare plecării în UK. Aceștia au calaborat cu angajatorii, asigurându-ne cele mai bune condiții la sosirea noastră aici și de asemenea, o foarte bună ofertă. Am avut norocul să dăm și peste niște angajatori extraordinari care ne-au așteptați cu toții la sosirea noastră în aeroport, dar ne-au ajutat și să ne acomodăm în noul loc, asigurându-ne condiții foarte bune la care nici măcar nu ne așteptăm. De asemenea, ne-au ajutat și ne ajută cu orice problemă care se ivește. Sunt foarte bucuroasă că am luat aceste decizii și că am reușit să ajung aici și vă mulțumesc din suflet că ați fost cu toții alături de mine când am avut nevoie. Sunteți că o familie pentru mine și am să vă recomand cu mare plăcere tuturor!
Cătălina, AMG, 25 Noiembrie 2015
Bună! Vreau să spun că sunt foarte bine și foarte mulțumită de alegerea făcută. Am avut niște oameni minunați alături de mine încă de când am pornit pe acest drum. Echipa VPL Healthcare a fost mereu alături de mine oricând am avut o nelămurire sau nu aveam destulă încredere în mine. A fost o experiență de neuitat pentru că alături de voi, cei de la VPL, am reușit să îmi îndeplinesc visul, acela de a lucra în UK ca asistent medical. Sincer, nu credeam că o să ajung atât de repede aici și că o să întâlnesc asemenea oameni, deși Cătălina îmi spunea mereu să am mai multă încredere în mine că o să trec interviul fără probleme. Nu aș avea nimic de reproșat echipei VPL Healthcare, pentru că pe mine m-au sprijinit și sunt sigură că așa fac cu toți cei care aleg să colaboreze cu ei. Angajatorii sunt niște oameni minunați, ne ajută cu orice avem nevoie și ne oferă niște condiții de locuit foarte bune. Am fost întâmpinați la aeroport de toți cei care ne-au luat interviul, deși ni s-a spus că vom fi așteptați de un singur reprezentant. A fost o surpriză frumoasă, la care nu ne-am fi gândit. Sunt foarte mulțumită de locul în care am ajuns și de oamenii de aici. Vreau să mulțumesc pe această cale echipei VPL Healthcare pentru ajutorul acordat și vreau să știți că ocupați un loc special în inima mea. O zi frumoasă vă doresc! Vă îmbrățișez cu drag.
Mădălina, AMG, 11 Noiembrie 2015
Vă scriu acest email să vă mulțumesc pt tot ce ați făcut pt mine. Am ajuns bine, condițiile sunt foarte bune, atât la cazare, cât și la personal! Eu sunt foarte mulțumită, nici nu mă așteptăm :D Acum să sperăm că voi primi PIN-ul repede că totul să fie și mai bine! Încă o dată mulțumesc mult și numai bine! Va pup :*
Silviu, AMG, 5 Noiembrie 2015
Bună Serena, Imi cer scuze că nu ți-am scris mai devreme. Perioada de adaptare îți ocupă mult timp și energie. Pana aici lucrurile au discurs foarte bine. Angajatorul a avut grijă de mine și are în continuare ... Îmi place Care Home -ul unde am ajuns ... Îmi place colectivul. E un pic mai dificil deoarece la acest azil întâmpin o perioadă de tranziție în care managerul se schimbă, stafful se schimbă de asemenea. Dar cred că ei știu despre mine și știu că pot apela la ei pentru orice problemă. Multumesc pentru tot ajutorul și susținerea din partea echipei VPL Healthcare... Vă recomand tuturor... Încă aștept să-mi sosească PIN-ul apoi să caut o casă pentru familia mea.... Atunci voi avea din nou nevoie de ajutorul vostru sau de la angajator ... Vom vedea atunci. Toate cele bune și mult succes în activitatea pe care o desfășurați!
Claudia si Ramona, Carers, 27 Septembrie 2015
"Multumesc frumos pentru urari sper sa fie o reusita! As dori in primul rand sa iti multumesc pentru ajutorul acordat si pentru suport si nu in ultimul rand echipei VPL Healthcare pentru profesionalismul si promptitudinea de care a dat dovada! O seara faina in continuare si cu siguranta o sa recomand VPL si altor persoane!!"
Geanina, AMG, 2 Iulie 2015
Bună ziua și vă mulțumesc de asemenea... Acesta este și idealul meu... cel de a lucra în UK ca asistent medical, dar acest lucru nu este posibil acum deoarece sunt în ultimul an de postliceală.. deci anul viitor...cu siguranță ... Iar de VPL..cine nu a auzit?? Am participat la toate conferințele VPL în Iași deoarece așa cum v-am spus și cu riscul de a mă repeta, îmi doresc un job în UK... Oricum, vă mulțumesc că existați și vă mulțumesc în numele tuturor celor pe care i-ați ajutat și îi veți ajuta în cariera aleasă.
Cristina, AMG, 29 Aprilie 2015
Bună seară. Scuze pt această oră târzie, însă e cam greu să poți dormi într-o țară străină și speri din tot sufletul să închizi ochii, apoi să îi deschizi și să fii din nou acasă, dar probabil că din feedback-urile primite de-a lungul timpului, știți că așa este tot timpul la început. Vroiam să vă mulțumesc pt tot sprijinul acordat, indiferent dacă pt unii dintre noi este bine sau mai puțin bine. Chiar dacă au fost unele mici probleme pe parcurs, sunteți o echipă extraordinară iar sprijinul dvs, pt omul care decide să se înhame la un astfel de drum, este imens. Țineți-o tot așa, și încercați tot timpul să îmbunătățiți ceea ce faceți, pt că nu este vorba doar de bani, ci sunteți alături de cel care pleacă cu tot suportul necesar CEEA CE CONTEAZĂ ENORM. Inca odată, vă sunt extrem de recunoscătoare pt tot ajutorul acordat și indiferent de ce nevoi sau ajutor vă pot oferi, vă rog, nu ezitați să îmi spuneți.
Ileana, AMG, 6 Aprilie 2015
Bună ziua, cu sinceritate vă spun că încă de când am auzit de la o colegă despre compania VPL Healthcare , am știut că erați compania care mă va ajuta să îmi îndeplinesc visul de a lucra ca și asistent medical într-o instituție de profil sanitar din Regatul Unit. Participând la conferința organizată în luna noiembrie în orașul Craiova, am avut certitudinea că sunteți cei mai buni și că nu trebuia să mă îndoiesc de profesionalismul și de schimbarea lucrurilor în bine alături de dumneavoastră. Încă de la începutul colaborării, am simțit că suntem o familie, o familie numeroasă cu profesioniști și mai ales oameni frumosi sufletește și nu în ultimul rând frumoși prin tot ceea ce fac pt a-și ajuta semenii. Spitalul la care îmi desfășor activitatea este exact ceea ce am visat, un loc în care să pun în practică tot ceea ce am învățat pe parcursul anilor de studiu desfășurați în țară. M-am acomodat încă din prima zi și recomand ca și ceilalți conaționali ai mei să nu ezite în a-și urma visul, să aibă încredere în marea familie deschizătoare de drumuri numită VPL Healthcare. Multumesc tuturor celor care mi-au fost alături încă de la început; Ana Maria Ungur, Ioana Avram, Nicoleta Tănase, Cătălina Isofachescu și tuturor celor care își desfășoară activitatea în cadrul companiei. Va mulțumesc și vă doresc să fiți la fel de profesioniști!
Elena, AMG, 31 Martie 2015
Înainte de orice, doresc să vă mulțumesc încă o dată pentru sprijinul acordat și înțelegerea oferită! (...) Decizia de a pleca și lucra în altă țară a fost una măreață și îndrăzneață aș putea spune. Aici, totul diferă, deși nursing-ul este același în orice colț al lumii. Pot spune ca am luat totul de la capăt, am învățat lucruri noi, dar în primul rând am învățat cu adevărat ce înseamnă să plasezi pacientul pe primul loc, lucru fundamental în profesia pe care o săvârșim.
Mihaela, AMG, 31 Martie 2015
Bună Nicoleta, îmi cer scuze că nu am mai vorbit, dar a fost o perioadă destul de agitată cu noua acomodare. Sunt bine, încerc să mă acomodez încă, limba este o problemă încă, datorită accentului, însă toți sunt minunați, am o echipă frumoasă care m-a încurajat de la început și mi-a dat încredere. Sunt și momente grele, dar mergem înainte, prietenul meu a sosit azi, ne-am închiriat o casă și cu ajutorul Domnului sper ca toate să fie bune. Mulțumesc că mi-ai scris, toate cele bune!
Elena, AMG, 23 Februarie 2015
Mulțumesc pentru profesionalismul de care dați dovadă, aștept cu nerăbdare vești de la d-vstra. Interviul susținut cu angajatorul din UK a fost o experiență interesantă, plina de adrenalină, dar benefică pentru mine și mulțumesc încă o dată, căci ați fost alături de noi, candidații, cu informații utile, calm și incurajări. Va doresc o activitate cât mai bogată, care să vă aducă multe satisfacții!
Ecaterina, AMG, 25 Noiembrie 2014
Cuvintele nu pot cuprinde nemărginitul respect pe care îl vom purta în sufletele noastre, oriunde ne-am afla, pentru întreg colectivul de oameni minunați care a redefinit pentru noi culoarea speranței. Vă mulțumim!
Simona, AMG, 20 Noiembrie 2014
Vă mulțumesc nespus de mult pentru tot și mai ales pentru faptul că într-adevăr a fost un vis pentru mine. Vă doresc toate cele bune și vă mulțumesc încă o dată. Îmi doresc să păstrăm legătura și vă voi anunța tot ceea ce voi realiza în plan profesional. Vă pup!
Petronela, AMG, 20 Noiembrie 2014
Bună seara, doresc să vă felicit și să vă mulțumesc pentru conferința de astăzi din Brașov. Am avut posibilitatea să văd profesioniști adevărați care au avut răbdare să răspundă la toate întrebările. Felicitari VPL Healthcare!
Iustin, AMG, 20 Octombrie 2014
Personal, am aflat despre existența VPL Healthcare de pe Facebook, văzusem întâmplător că veți organiza un eveniment cu scop informativ în Iași (dacă nu mă înșel pentru prima dată în acest oraș), la care eu curios să aflu ce înseamnă și care ar fi pașii de urmat în vederea realizării unei cariere în afara țării, am decis să particip. Consider foarte utile aceste conferințe, am primit foarte multe informații și răspunsuri la întrebările pe care le aveam, observ că în continuare organizați aceste evenimente, este o idee excelentă. Nu mă pot abține să nu scot în evidență prezentările domnului Valentin Porubin Lazurcă, care a venit cu informații exacte, oferind multe răspunsuri celor aflați în sală. Pentru că am decis să plec în Anglia, am ales să merg în continuare pe mâna VPL Healthcare, mi-au oferit încredere și siguranță. Procesul de înregistrare ca și asistent medical în străinătate (în cazul meu, NMC UK) este unul de durată, uneori complicat, necesită multă răbdare, iar pentru cei nefamiliarizați cu acest proces, rezultatul nu poate fi decât unul ce duce spre eșec. Fapt pentru care am ales să mă las în mâna unor persoane care au de a face zilnic cu acest proces, știu exact ce și când trebuie pentru a evita diverse probleme.
Vreau să scot în evidență suportul pe care l-am primit din partea Mirelei Tudorache și Ana Maria Ungur, persoane cu care am petrecut multe minute în telefon sau cu care am schimbat multe email-uri. Ele au făcut ca tot acest proces de înregistrare la NMC să decurgă impecabil pentru mine, evitând astfel să fac greșeli în pregătirea și procesarea documentelor, fapt ce ar fi întârziat plecarea mea cu câteva luni bune. Am apreciat foarte mult suportul în ceea ce privește pregătirea interviului cu angajatorul, echipa VPL oferindu-mi multe informații cu privire la modul în care va decurge acesta, încă odată- totul a decurs în favoarea mea.
Momentul plecării mele în Anglia nu a însemnat și încheierea colaborării cu VPL Healthcare, am avut suportul lor în ceea ce privește călătoria, găsirea unei locuințe și tot ce a ținut de acomodarea mea în această țară și cu diverse sisteme. A contat foarte mult pentru mine să am suportul întregii echipe VPL, nu m-am simțit singur în acest demers, am știut că orice problemă voi înfrunta va fi cineva în spatele meu care va avea un răspuns, mi-a oferit un confort care a contat mult, pentru ca așa cum am spus mai sus, procesul de înregistrare ca asistent medical în străinătate este unul de durată, necesită cunoașterea sistemelor medicale din diverse țări (care sunt mult diferite de al nostru), și poate deveni foarte complicat în momentul în care ceva nu decurge așa cum trebuie. Personal, nu am întâmpinat nici o problemă, echipa VPL s-a asigurat de asta, am avut și încă am la cine apela pentru orice informație, știu că sunteți acolo pentru mine. Nota 10 VPL Healthcare pentru profesionalism! Am ajuns în UK și totul decurge așa cum îmi doresc eu!
Roxana, AMG, 20 Octombrie 2014
Sunt asistent medical generalist de cca 5 ani. În urmă cu 6 luni am aplicat pentru un job de asistent medical în Anglia, prin firma VPL Healthcare. Pe această cale țin să mulțumesc întregii echipe, care m-a susținut în toate demersurile, pentu a obține un job ca asistent medical în UK. De la realizarea interviului cu angajatorul, până la venirea noastră în Anglia, trbuie să spun că am fost opt asistenți medicali norocoși. Dupa acestea perioadă am ținut tot timpul legătură cu cei de la VPL Healthcare. Nu pot să spun că a fost ușor cu procurarea actelor, cu traducerile și legalizările dar "cu răbdarea treci marea" și cu susținerea echipei VPLHEALTHCARE am reușit! Încă o dată, vă mulțumesc!
Simona, Carer, 17 Octombrie 2014
Am început să caut o firmă serioasă cu care să pot pleca în străinătate pentru a-mi duce visul la capăt. Sunt foarte multe firme care se ocupă cu intermedierea forței de muncă, unele serioase altele mai puțin. După mai multe încercări nereușite am găsit o firmă foarte serioasă pe care o recomand cu multă căldură. Numele acestei firme este VPL Healthcare. Am aplicat pe internet pentru un post în domeniul medical cu o oarecare neîncredere. Spre surprinderea mea a doua zi am fost contactată de către o reprezentantă a companiei VPL Healthcare, care mi-a prezentat oferta lor. Am fost surprinsă să aflu că nu percep nici un comision și am fost de acord ca a două zi să susțin un interviu pentru a-mi fi testat nivelul de limbă engleză. La oră stabilită am fost contactat de către Ana Maria Buzatu am susținut a convorbire de aprox. 15-20 min. și am primit acceptul de a susține un interviu cu angajatorul englez. Ce a urmat după aceea a fost extraordinar, amabilitatea, seriozitatea și corectitudinea sunt câteva din cuvintele ce pot descrie colaborarea pe care am avut-o. Mulțumesc echipei VPL Healthcare și în special Anei Maria Buzatu pentru toată susținerea și toate sfaturile pe care mi le-a dat în pregătirea interviului, cât și pentru susținerea emoțională din ziua în care am susținut interviul și nu numai. Recomand cu cea mai mare căldură echipă VPL Healthcare, este o șansă pentru a vă schimba viața în bine și pentru a vă schimba viitorul.
Marius, AMG, 26 Septembrie 2014
Ms foarte mult Ioana! Eu sunt foooarte bine, super mulțumit!! Am cel mai frumos job posibil!! Multumesc încă o data ție și tuturor celor care fac parte din VPL..cea mai serioasă firmă de recrutări pe care o și recomand tuturor!!"
Cosmin și Denisa, Carers, 9 Septembrie 2014
Deși credeam că niciodată nu vom părăsi România, la un moment dat am decis să ne încercam norocul într-o altă țară. În prima fază am apelat la o agenție din orașul nostru natal, însă după 3 luni dezamăgitoare cu o relație dezastruoasă am apelat la VPL Healthcare. Aici pot să spun că am avut parte de tot ajutorul necesar, de cele mai bune sfaturi și bineînțeles am simțit că lucrăm cu niște profesioniști. După nici măcar o săptămâna de căutări, am primit o ofertă foarte bună în Scoția, unde ne-am și mutat, lucru pe care nu cred că îl vom regreta vreodată. Totul este mult peste așteptări, tot ce ni s-a spus este exact la fața locului sau poate chiar mai bine. Nu putem decât să mulțumim celor de la VPL, pentru oportunitatea pe care ne-au oferit-o și pentru tot profesionalismul de care au dat parte.
Loredana, AMG, 13 Iulie 2014
Am numai cuvinte de laudă la adresa echipei VPL. Înainte să colaborez cu voi eram în colaborare cu altă firmă de recrutare care m-a dezamăgit total. Dar noroc cu Mirela și Andreea de la VPL care m-au ajutat cu sfaturi corespunzătoare să îmi pot împlini visul, să ajung să lucrez în Anglia. Experiența pe care am câștigat-o la actualul loc de muncă este una valoroasă, mi-am îmbunătățit calitățile și doresc să avansez... Angajatorul este o firmă serioasă care se ține de cuvânt în tot ceea ce promite. Din punctul meu de vedere este un bun început pentru primul pas în carieră. Vă mulțumesc frumos și recomand cu multă plăcere.
Giorgiana, AMG, 8 Iulie 2014
Eu personal sunt foarte mulțumită de această firmă. Nu cred că puteam nimeri mai bine. Sunt foarte corecți. Casa este foarte mare, este curată și azilul este aproape de mine. Ne-au creat toate condițiile și cât am stat la hotel am avut plătit tot și dacă am cumpărat mâncare au decontat. Recomand cu încredere această firmă. Baftă celor intervievați.
Valentina, AMG, 2 Iulie 2014
Bună ziua! Țin să vă mulțumesc din suflet pentru ajutorul oferit cu atâta dedicație, preocupare, atașament și mult profesionalism! Trebuie să recunosc că nu aș fi reușit fără sprijinul dumneavoastră și pentru felul special de a lucra cu oamenii! Și eu lucrez cu oamenii și știu cât este de dificil. Aveți un fel aparte de a face oamenii să aibă încredere în dumneavoastră și consider că asta nu o poate face oricine. Trebuie să recunosc că sunt o persoană pretențioasă și de-a lungul anilor au încercat diverse companii să mă facă să colaborez cu ele, dar nu au reușit din cauza atitudinii și a felului de a vorbi. Dumneavostră știți cât de mult mi-am dorit să obțin un post în Anglia și știți că nu am renunțat în a-mi împlini visul. Dacă nu întâlneam o echipă atât de profesionistă și dedicată cu siguranță nu reușeam să-mi împlinesc acest vis. V-am simțit foarte implicați și cu dorința de a mă ajuta și țin să vă mulțumesc din suflet că ați fost alături de mine! De-a lungul colaborării noastre am întâmpinat diverse probleme, dar dumneavoastră ați fost acolo pentru mine și m-ați ajutat ori de câte ori v-am cerut ajutorul, indiferent de oră sau zi! Mă bucur că v-am cunoscut și vă felicit pentru ceea ce sunteți și pentru cum vă implicați pentru a-i ajuta pe ceilalți! Cu multă dragoste și recunoștință, Valentina!