• Instagram Social Icon
  • LinkedIn Social Icon
  • Facebook Social Icon

Poezie, lecție de viață

Fiecare dintre ei este un bunic, o bunică, un părinte. Fiecare din ei a crescut, a trăit și s-a bucurat. Au sentimente, iubesc și suferă. Să îi privim altfel, să îi respectăm și să îi tratăm cu demnitate.


Oare cât de bine îi înțelegem pe bătrânii noștri?

 

Vă invităm să citiți în continuare o poezie impresionantă scrisă de o mână tremurândă.

Priviți-mă pe mine!

See me!

Dragi asistenți, ce vedeți, ce vedeți?
Când mă priviți, oare gândiți:
“O bătrână arțăgoasă, nu prea deșteaptă,
Nesigură și confuză
Care se joacă cu mâncarea ei și nu vă răspunde
Când spuneți cu voce tare “Aș vrea măcar să-ncerci!”

Ce pare să nu observe tot ce faceți,
Și care își pierde mereu o șosetă sau un pantof,
Care de bună voie sau nu, vă lasă să faceți cum credeți
Când o îmbăiați sau o hrăniți, în fiecare zi.”
Asta gândiți, asta vedeți?
Atunci deschideți ochii, uitați-vă la mine,
Vă spun eu cine sunt, atunci când stau aici nemișcată;
Când mă ridic la poruncă, când mănânc la cerere.

Sunt un copil de 10 ani, cu mama și tată,
Frați și surori, ce ne iubim între noi,
O tânăra de 16 ani cu aripi la picioare.
Ce visează că în curând își va găsi alesul;
O mireasă la 20 – inima îmi tresare,
Amintindu-mi jurămintele pe care am promis să le țin.
La 25, acum am eu un tânăr,
Ce are nevoie de mine că să îi asigur un cămin fericit;
O femeie la 30, copilul meu crește repede,
Suntem strânși legați unul de celălalt;
La 40, fiii mei au crescut și au plecat,
Dar soțul mi-e alături, așa că nu mă plâng;
La 50, copilași se joacă din nou pe genunchii mei
Din nou avem parte de copii, eu și soțul meu.

Zile negre sunt în fața mea, soțul meu a murit,
Privesc în viitor, mă cutremur cu groază,
Copiii mei își cresc copiii lor,
Iar eu îmi amintesc de anii și de dragostea trecute;
Sunt o femeie bătrână acum, natura e crudă
Face să pară bătrânețea ca o prostie.

Corpul este mărunțit, grația și vigoarea dispar,
Acum e o piatră, în locul în care odată aveam o inimă,
Dar înăuntrul carcasei bătrâne, o tânăra încă trăiește,
Și acum, din nou, inima bătrână crește.

Îmi amintesc bucuriile, îmi amintesc durerea,
Și îmi iubesc și îmi trăiesc viața din nou,
Mă gândesc la anii, prea puțini – care au plecat prea repede,
Și accept adevărul crunt că nimic nu durează -
Așa că deschideți ochii, dragi asistenți, deschideți-i și vedeți,
Nu o bătrână arțăgoasă, priviți mai aproape, priviți-mă pe mine!

What do you see, nurses, what do you see?
Are you thinking, when you look at me –
A crabby old woman, not very wise,
Uncertain of habit, with far-away eyes,
Who dribbles her food and makes no reply,
When you say in a loud voice — “I do wish you’d try.”

 

Who seems not to notice the things that you do,
And forever is losing a stocking or shoe,
Who unresisting or not, lets you do as you will,
With bathing and feeding, the long day to fill.
Is that what you’re thinking, is that what you see?
Then open your eyes, nurse, you’re looking at ME…
I’ll tell you who I am, as I sit here so still;
As I rise at your bidding, as I eat at your will.

 

I’m a small child of ten with a father and mother,
Brothers and sisters, who love one another,
A young girl of sixteen with wings on her feet.
Dreaming that soon now a lover she’ll meet;
A bride soon at twenty — my heart gives a leap,
Remembering the vows that I promised to keep;
At twenty-five now I have young of my own,
Who need me to build a secure, happy home;
A woman of thirty, my young now grow fast,
Bound to each other with ties that should last;
At forty, my young sons have grown and are gone,
But my man’s beside me to see I don’t mourn;
At fifty once more babies play ’round my knee,
Again we know children, my loved one and me.

 

Dark days are upon me, my husband is dead,
I look at the future, I shudder with dread,
For my young are all rearing young of their own,
And I think of the years and the love that I’ve known;
I’m an old woman now and nature is cruel –
‘Tis her jest to make old age look like a fool.

 

The body is crumbled, grace and vigor depart,
There is now a stone where once I had a heart,
But inside this old carcass a young girl still dwells,
And now and again my battered heart swells.

 

I remember the joys, I remember the pain,
And I’m loving and living life over again,
I think of the years, all too few — gone too fast,
And accept the stark fact that nothing can last –
So I open your eyes, nurses, open and see,
Not a crabby old woman, look closer, nurses — see ME!