top of page

Este posibil ca la zilele UMFST din 2025 sa inauguram noul spital universitar

M.C.A.

18 dec. 2023

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a declarat, în cadrul Galei UMFST, că licitaţia pentru proiectarea şi execuţia noului spital universitar a fost finalizată.


Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a declarat, în cadrul Galei UMFST, că licitaţia pentru proiectarea şi execuţia noului spital universitar a fost finalizată, urmând să fie anunţat câştigătorul, şi că acest obiectiv ar putea fi inaugurat în a doua parte a anului 2025.


„Spuneam anul trecut că în 2023 vom intra în competiţie cu celelalte unităţi sanitare pentru a încerca să câştigăm două proiecte PNRR legate de spitalul universităţii. Am făcut-o şi am şi câştigat o finanţare totală nerambursabilă de 11,75 milioane Euro pentru ambulatoriul viitorului spital universitar şi pentru o parte din echipamentele necesare sălilor de operaţii, laboratorului şi terapiei intensive din acest spital (…) Despre spitalul universitar, vă pot spune că am finalizat licitaţia, una dintre cele mai complexe proceduri derulate până acum de universitate, vom finaliza desemnarea  câştigătorului în zilele următoare şi vom semna contractul de proiectare şi execuţie care va avea o durată totală de sub doi ani. Fără a fi o promisiune, pentru că depindem şi de alte variabile, mi-ar plăcea şi este posibil ca la Zilele UMFST din 2025 să inaugurăm noul Spital universitar”, a arătat dr. Leonard Azamfirei, în timpul prezentării Raportului Rectorului UMFST Târgu Mureş.


Azamfirei a precizat că, tot prin PNRR, universitatea a câştigat şi un proiect destinat fertilizării in vitro, un proiect de digitalizare a viitorului spital, în valoare de 1 milion de euro şi un altul pentru construirea unui Centru de pregătire postuniversitară în imediata proximitate a Spitalului, în valoare de 11 milioane de euro. „Sunt convins că le vom câştiga şi pe acestea şi că proiectul Centrului de pregătire postuniversitară, numit MedX, va merge aproape în paralel cu cel al spitalului”, a subliniat Azamfirei.


Rectorul UMFST Târgu Mureş a afirmat că se lucrează deja la organizarea spitalului şi că experţi externi împreună cu grupuri de lucru pe specialităţi lucrează deja pentru a da viaţă unui concept medical modern şi pentru a crea mecanismele de funcţionare optime, dar şi formarea resursei umane.


Mă bucură entuziasmul multora, pe alocuri văd şi reticenţă, dar începem deja să vedem acum cu cine vom lucra şi ce vom face acolo. Voi paria în cel mai important proiect pe care îl are universitatea, doar pe colegii care sunt încă în stare să facă sau să înveţe să facă lucruri, tehnici, proceduri noi, mai tineri sau mai cu experienţă, dar pe care nu i-a părăsit entuziasmul, curajul şi pasiunea. Avem deschidere maximă la mai multe spitale din Europa, pentru formare profesională de vârf, iar recenta modificare a Legii Învăţământului Superior prin care se creează conceptul de cadru didactic universitar clinic ne oferă şi cadrul legal necesar, pe care îl vom aplica, începând cu anul universitar viitor, ca promovările în disciplinele clinice să fie condiţionate şi de dobândirea unor abilităţi clinice noi, de capacitatea de a implementa proceduri, tehnici, abordări medicale noi, care încă nu se fac în Târgu Mureş, a arătat dr. Leonard Azamfirei.


Rectorul i-a îndemnat pe participanţi să îşi facă planuri de dezvoltare în acest sens, în special pe cei tineri, iar universitatea îi va ajuta în modul cel mai concret. „Creşterea prestigiului medical al Târgu Mureşului în cât mai multe specialităţi este necesară şi o vom face noi, ca universitate, în acest spital dar şi în celelalte care deja există, în care lucrează universitarii. Spitalul se va face, vă asigur că va fi primul spital universitar din România dar în el vor lucra doar cei care ştiu şi vor să facă şi altceva decât au făcut până acum”, a mai afirmat dr. Leonard Azamfirei.


SURSA:

https://farmaciaviitorului.ro/leonard-azamfirei-este-posibil-ca-la-zilele-umfst-din-2025-sa-inauguram-noul-spital-universitar/


bottom of page