Morfina este un agonist opioid, fiind utilizat ca analgezic puternic și face parte din grupa alcaloizilor naturali din opiu, derivaţi morfinici. Morfina este utilizata pentru a trata durerile acute și cronice.
Morfina este principalul agent activ din opiu.
Căile de administrare disponibile sunt multiple; se poate administra subcutanat, intravenos, intramuscular, intratecal, rectal și oral (rar – administrarea per os a morfinei nu este avantajoasă, deoarece biodisponibilitatea în acest caz este foarte mică).
Indicații:
-
Dureri intense neoplazice sau traumatice, acute sau cronice, la adulți.
-
Tratamentul durerilor acute: dureri post-operatorii, edem pulmonar acut, infarct miocardic (cu prudenţă), fracturi costale, pneumotorax sub tensiune, infarct pulmonar, anevrism de aortă;
-
Intoxicație cu atropină (de elecție)
În România este considerat a fi un drog de mare risc (tabelul II din Legea nr 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri). Este un medicament eliberat din farmacii pe bază de prescripție medicală specială.
Contraindicații:
-
Pancreatită acută;
-
Insuficiență renală (acută sau cronică);
-
Rectocolită ulcerohemoragică (poate determina dilataţia toxică a colonului);
-
Subocluzie şi ocluzie intestinală;
-
Traumatism cranian acut;
-
Tratament concomitent cu buprenorfină, nalbufină şi pentazocină;
-
Hipotensiune arterială prin hipovolemie, leziuni spinale sau şoc endotoxinic;
-
Hipertrofie de prostată;
-
Utilizarea la copii (În general, copiii nu tolerează morfina. Morfina poate determina la unii copii reacţii idiosincrazice la doze mici, cu paralizia centrilor respiratori.)
-
Sarcină, alăptare.
Căi de administrare (rute)
-
Morfina se administrează de obicei parenteral, sub formă de clorhidrat de morfină.
Morfina se administrează de către un cadru medical la recomandarea medicului. Manoperele descrise au rol educațional. Ele trebuie să fie realizate strict de către personal calificat.
Efecte adverse:
-
Greață și vărsături, constipație, diminuarea apetitului;
-
Deprimare respiratorie accentuată, urmată de stop respirator prin paralizia centrului respirator, la doze peste cele terapeutice;
-
Toleranță la efectul analgezic și dependență la repetarea dozelor;
-
Prurit și fenomene alergice.
Semne și simptome de supradozaj:
-
deprimarea respiraţiei, prin scăderea volumului respirator, bronhospasm şi scăderea frecvenţei respiraţiilor, poate fi foarte accentuată; ritmul respirator poate deveni neregulat (ritm Cheyne-Stokes); bradipneea se accentuează până la oprirea respiraţiei;
-
somnolenţa;
-
hipotensiune arterială, bradicardie şi deprimarea conducerii atrioventriculare;
-
deprimarea centrului de termoreglare, cu tendinţă la hipotermie;
-
mioză, agitaţie, stări confuzionale, halucinaţii, stări delirante, stop cardio-respirator.
Tratament
Tratamentul de urgenţă constă în asistarea funcţiilor respiratorie şi cardiacă. Tratamentul specific constă în administrarea în perfuzie intravenoasă de naloxonă.
Doze
-
0,25 – 0,5 ml (5 – 10 mg morfină) la 4 – 6 ore, subcutanat.
-
2,5 - 15 mg (dacă este necesar diluată în soluție salină 0,9%), administrată în 4-5 minute.
Dozele acestui medicament sunt individualizate de medic. Relaţia doză – eficacitate – toleranţă este foarte variabilă de la un pacient la altul. Acest medicament este întotdeauna recomandat de către medic. Acesta este un medicament prescris și nu trebuie utilizat fără consultarea unui medic calificat. Dozele, modul de administrare și informațiile din acest articol sunt strict informațive și au scop educațional. Pentru orice fel de problemă de sănătate, adresați-vă medicului.
Interacțiuni
-
Antagonişti de tip morfinic, alcool etilic, rifampicina, trovafloxacină, analgezice şi antitusive,
antidepresive sedative, antihistaminice H1 sedative, barbiturice sau alte hipnotice, benzodiazepine, buprenorfină, nalbufină, pentazocină.
Atenție! Asistentul medical nu indică/nu recomandă/nu prescrie medicamente. Medicamentele sunt întotdeauna prescrise de medic și administrate de asistentul medical la recomandarea medicului.
SURSA: paginadenursing.ro
OFERTE DE MUNCĂ - VPL HEALTHCARE
Asistenți medicali generaliști