Dietele de tot soiul, hrana sănătoasă, ce anume mâncăm, dar și modul în care ne alimentăm, tendințele sau predispozițiile de slăbire sau îngrășare – toate sunt subiecte de mare interes pentru fiecare dintre noi. Iar preocupările noastre nu sunt lipsite de temei, ci reale și deloc de neglijat – și asta tocmai pentru că au repercusiuni serioase asupra sănătății noastre.

​

Multitudinea de surse de informații provenite, în special, din mediul virtual ne ajută, într-o oarecare măsură, să ne formăm o idee, însă nu ne ajută să ne informăm corect. Un lucru însă este cert: observând-ne propriile obiceiuri alimentare sau ale celor din jurul nostru remarcăm un fenomen denumit mâncat emoțional.

​

Așadar, adesea, mâncăm emoțional. Dar ce înseamnă acest comportament și cum anume se produce? Ce îl declanșează? Spre exemplu, de ce mâncăm când nu ne este neapărat foame?! Ei bine, foarte multe dintre aceste întrebări își au răspunsul în viața noastră emoțională și în modul în care funcționează creierul.

​

Ce ne spune creierul?

 

A ne înțelege creierul este un aspect esențial pentru a putea înțelege de unde apar anumite reacții sau gânduri – fie ele și culinare.

​

Explicația? Creierul uman are o porțiune, denumită creier primitiv, care din punct de vedere evoluționist are un rol extrem de important și puternic pentru că susține trei funcții adaptative în raport cu un pericol (de exemplu, mergând la extremă, apariția unui urs sau o avalanșă): îngheț, fugă sau atac.

​

Indiferent de acțiunea pe care o alegem – foarte rapid și inconștient, firește –, recompensa înseamnă adaptarea: adică însăși supraviețuirea. Așadar, creierul a învățat, de-a lungul timpului, că cele trei comportamente sunt obligatorii în caz de pericol pentru a supraviețui și, în definitiv, pentru a asigura perpetuarea speciei.

​

Astăzi, deși factorii care reprezintă pericolul nu mai sunt aceiași, sau și-au schimbat intensitatea și/sau forma, creierul nostru primitiv interpretează în continuare similar aspectele periculoase, catalogându-le ca atare și reacționând în aceeași formă. În vremurile în care trăim, pericolul capătă noi și noi valențe, lărgindu-și cumva raza de acțiune: așadar, azi pericolul nu se mai rezumă la apariția unui urs sau o avalansă, ci poate însemna un examen, un proiect, o relație nefuncțională, un accident, o ședință tensionată, un deadline și câte și mai câte.

Iar unul dintre comportamentele pe care noi le-am asimilat și deprins de-a lungul vieții, cel alimentar, este folosit, adesea, drept comportament de liniștire.

​

Să fiu prezent pentru a mă observa mai bine – chiar și mâncând

​

La fel de esențială în procesul de a ne înțelege mai bine obiceiurile de alimentație este auto-observația: și anume, a putea să mă observ, cu emoțiile, gândurile mele, fără judecată. Și, mai ales, acum. Este ceea ce numim astăzi și mindfulness. Procesul de reconectare cu noi, cu corpul nostru, cu ceea ce simțim și cu momentul prezent. Și astfel, în timp, să reușim să devenim din ce în ce mai conștienți de noi și să ne putem observa mai obiectiv.

​

De multe ori, în vâltoarea evenimentelor, a zilelor aglomerate, acționăm în mod automat. Iar mâncatul emoțional e undeva pe primele locuri când vine vorba de automatisme: la birou, mâncăm pe grabă, stresați, “pe tastatură” sau un colț de birou – nu mai e loc de tihnă, suntem grăbiți, alergați. Acasă, la serviciu sau în oraș, mâncăm mult (sau nu – inhibiția, lipsa poftei de mâncare e la fel de valabilă) ca să compensăm o frustrare, o neîmplinire, o supărare. Alteori ciugulim aiurea, așa, pur și simplu. Din lipsă de timp, pe fondul unei vieți dezordonate, dar și din nevoia de a fi cât mai eficienți sau plăcuți pe toate palierele traiului de zi cu zi – cele trei merg mână în mână – nu ne mai dăm seama de ce are nevoie și ce ne cere, ce reclamă corpul nostru. Nu mai avem resursele să decelăm ceea ce gândim și simțim și să compensăm ca atare. Și, în fine, nu mai conștientizăm că obiceiurile noastre alimentare ne poate afecta grav sănătatea pe termen lung.

​

Care este relația mea cu mâncarea

​

Ei bine, da, avem și o relație cu mâncarea și nu e deloc ușor de întreținut, de gestionat într-un mod armonios – ca în orice altă relație și aici e nevoie de muncă. Partea plină a paharului? Orice comportament uman – da, și mâncatul – are un tipar, este învățat, exersat, însă dacă ne dorim cu adevărat, prin observație, hotărâre, exercițiu și perseverență, îl putem modifica.

​

Fiind prezent, conștient, pot să încep să îmi observ și monitorizez relația pe care o am cu mâncarea. Când mănânc? Ce mănânc? Cât de mult/puțin sau de repede mănânc? Cu timpul, treptat, desigur, devin tot mai prezent și atent la toate aceste habitudini. Ca să fie însă și eficient, nu mă limitez la atât, ci îmi notez rutinele într-un jurnal. Astfel, la sfârșitul zilei sau săptămânii îl pot consulta și, esențial, pot începe să am o imagine reală, de ansamblu, a obiceiurilor mele alimentare. Le consult, însă foarte important, fără judecată, ci cu compasiune față de mine.

​

Cu pași mici la început, voi avea o radiografie mai clară a relației mele cu mâncarea, un element primordial al stării noastre de bine. Mă va ajuta să am un program bine conturat în raport cu alimentația sănătoasă și, mai ales, potrivit și adecvat sănătății și propriilor mele nevoi. Mă va ajuta să încerc să mănânc doar când îmi este foame sau la ore fixe, după cum recomandă majoritatea specialiștilor în nutriție.

În același timp, mă va ajuta să-i ofer corpului alimentele de care are nevoie, să mănânc echilibrat, dar să am și momente în care să îmi satisfac plăcerile gustative – să îmi dau voie, dacă vreți, să mănânc prăjitura sau ciocolata preferată. Sau bunătățile pe care le văd în fiecare zi în vitrinele patiseriilor și pe care aleg să nu mi le cumpăr, tocmai pentru că simt că îmi sunt cumva interzise.

​

Ce simt atunci când mănânc?

​

Pasul al doilea este să-mi monitorizez emoțiile care apar în momentul în care intervine urgența de a mînca ceva dulce. Sau de a ronțăi ceva, pe pilot automat. La fel ca și în cazul monitorizării alimentelor, după câteva zile, voi începe să-mi dau seama de momentele sau situațiile pe care creierul le identifică drept stresante și care mă determină să mănânc. Adică, însăși momentele în care mâncatul devine mecanism de liniștire: mănânc ca să mă simt mai bine.

​

E deja un fapt dovedit că atunci când suntem relaxați, bucuroși, facem invariabil alegeri alimentare mai sănătoase decât atunci când suntem anxioși, furioși sau triști. Din nou, observația e cheia: observă dacă atunci când ești trist, furios sau anxios simți nevoia să mănânci și, în timp, cu exercițiu, să-ți înțelegi propriile obiceiuri alimentare. Începe, spre exemplu, prin a te observa după o ședință obositoare sau înainte de o prezentare. Ce faci? Mergi și îți cumperi o ciocolată, ori simți nevoia să ronțăi ceva? Orice, numai să fie…?

​

Ceea ce este însă cu adevărat important este să le permitem acestor emoții să existe. Să le simțim în deplinătatea lor. Cu totul. Emoțiile sunt umane, firești, și se liniștesc după câteva minute – iar a le accepta și simți este un act de mare curaj.

​

Este, fără îndoială, un exercițiu dificil, ca de altfel multe alte teste de viață, dar pe termen lung ne ajută enorm, substanțial, în relația cu noi înșine, dar și cu ceilalți.

​

Cu compasiune și perseverență pot reuși

​

Auto-observarea, fără vreo judecată de orice fel, ne face conștienți și, astfel, avem putința de a ne schimba pattern-ul.

​

Pe cazul concret, cel al alimentației, vă ofer o soluție care pentru mine a funcționat: atunci când simțiți că nevoia de a mânca este foarte mare, așteptați câteva minute. Amânați decizia de a mânca. Creierul va deprinde, ușor ușor, acest șablon, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.

​

În concluzie, mâncatul emoțional este o metodă de a ne liniști, așadar avem nevoie să învățam alte comportamente care să substituie acest obicei. De reținut este că o adicție nesănătoasă (în cazul nostru, emoția puternică de a mânca nesănătos) poate fi ușor înlocuită de o adicție sănătoasă: ies din spațiul în care mă aflu, desenez, scriu în jurnal cum mă simt, mă plimb pentru câteva minute, ascult o anumită melodie sau beau un ceai. Până la urmă fundamental e să pot găsi o altă activitate pe care să o fac și care să mă ajute să depășesc, să trec, momentul cu pricina.

​

Fără dar și poate, vor exista momente – parte firească și inevitabilă a vieții – în care îmi va fi imposibil și, NU, nu mă voi putea opri să mănânc emoțional. Te întrebi, pe bună dreptate, ce faci atunci? Ei bine, observă-te în continuare, așa cum ai învățat deja. Cu compasiune, fără judecată, fiind blând/ă cu tine. Văzându-te și înțelegând ce simți, gândind și acționând ca atare. Acceptând că, în timp, prin exercițiu, vei reuși să mesteci din ce în ce mai bine acest aspect.

​

Cu emoție pentru ceea ce simți, adesea cu efort, acceptare și compasiune, dar, mai ales, cu poftă de schimbare.

​

Sursa: stirimed.ro

​